Mutare surpriză în politica locală. Ex-liberalul Horia Carţiş, unul dintre membrii vechi ai organizaţiei PNL Bihor şi fost şef de cabinet al preşedintelui Consiliului Judeţean Bihor, Cornel Popa, urmează să fie numit subprefect.

"Numirea ar urma să fie făcută mâine"

Marginalizat în cadrul filialei după îndepărtarea de la conducerea judeţului și a organizației a fostului preşedinte Cornel Popa, Horia Carţiş a trecut în mare secret, în octombrie 2019, la Partidul Mişcarea Populară, înfiinţat de fostul preşedinte Traian Băsescu.

PMP îi pregăteşte acum numirea în funcţia de subprefect al judeţului Bihor. "Din informaţiile pe care le am, numirea ar urma să fie făcută în şedinţa de Guvern de mâine", a confirmat, miercuri, pentru BIHOREANUL prefectul de Bihor, Dumitru Ţiplea.

Conform noului Cod Administrativ, odată cu înmulţirea atribuţiunilor prefectului, care nu doar coordonează, ci şi conduce instituţiile deconcentrate, reprezentantul Guvernului în teritoriu este secondat de doi subprefecţi cărora le trasează sarcini, nu doar de unul, ca până acum.

No comment

Contactat de BIHOREANUL, Horia Carţiş, în prezent angajat al Consiliului Judeţean Bihor, a confirmat că aşteaptă numirea pe noua funcţie. "Cred că oricine şi-ar dori acest post, dar când se va întâmpla acest lucru doar Guvernul ştie", a spus fostul liberal.

În schimb, Carţiş a evitat să lămurească motivul pentru care este susţinut de PMP. "O să îl rog pe preşedintele PMP Bihor, Andrei Amariţei, să vă explice", a spus Carţiş.

Funcționarul n-a vrut să confirme direct faptul că a schimbat partidele, renunţând la PNL în favoarea PMP şi în favoarea unei funcţii importante.

PMP-ist din 2019

"Horia Carţiş figurează în baza naţională de date ca membru PMP încă din 21 octombrie 2019. PMP Bihor susţine tot ceea ce înseamnă profesionişti în funcţiile de administraţie, aşa că propunerea sa a venit firesc", a dezvăluit Andrei Amariţei BIHOREANULUI.

PMP, care s-a angajat la susţinerea Guvernului Orban, şi-a negociat la nivel naţional funcţii de prefecţi, subprefecţi şi directori de agenţii la nivelul întregii ţări. "Intenţia noastră este să aducem în funcţii de decizie oameni profesionişti", a spus PMP-istul.

Consultanţă economică şi politică...

Absolvent de ştiinţe economice cu un doctorat în turism, Carţiş a lucrat o vreme în consultanţă, a fost şef de cabinet al fostului parlamentar liberal Valeriu Boeriu, iar apoi al preşedintelui CJ Bihor, Cornel Popa, pentru a ocupa apoi funcţia de director al Direcţiei de Dezvoltare Regională, Programe şi Proiecte cu Finanţare Internă.

După preluarea conducerii Consiliului Judeţean de către alianţa PSD-UDMR-ALDE, direcţia a fost desfiinţată, iar Carţiş a devenit şef birou.

Considerat un apropiat al fostului preşedinte Cornel Popa, Carţiş a fost marginalizat inclusiv în cadrul PNL, fapt care probabil l-a încurajat să treacă la PMP Bihor, cu atât mai mult cu cât filiala este condusă tot de un fost liberal, Andrei Amariţei.