Rezultatul scrutinului cu cea mai mare rată de participare din istoria Colegiului Medicilor  a fost validat doar parţial, astfel că procesul electoral desfăşurat la începutul acestei luni pentru o nouă conducere va trebui reluat, în parte, la primăvară.

Printr-un comunicat dat publicităţii miercuri de către preşedintele Comisiei Electorale Locale a Colegiului Medicilor din Bihor, dr. Sora Berinde, se arată că rezultatul alegerilor a fost validat doar pentru stabilirea componenţei Comisiei de cenzori (formată din trei medici, şi anume Parascovia Pop, Gheorghe Arpad Balogh şi Camelia Ienciu Iuhasz), precum şi a celor şapte membri care vor reprezenta organizaţia la Adunarea Generală a Colegiului Medicilor din România (Carmen Pantiş, Oreste Straciuc, Adrian Duşe, Florian Bodog, Ladislau Ritli, Marius Bembea şi Camelia Buhaş).

În schimb, scrutinul pentru stabilirea celor 19 membri va fi reluat la începutul lunii martie, invalidarea lui fiind motivată de faptul că trei dintre candidaţi nu mai aveau acest drept după ce deja deţinuseră câte două mandate. Este vorba de medicii Adrian Duşe, Marius Bocaniciu şi Adrian Ţăgureanu.

Ca urmare a invalidării alegerii noului Consiliu Judeţean al CMB, această structură nu s-a mai reunit pentru alegerea conducerii executive, formată din preşedinte, doi vicepreşedinţi şi un secretar.

"Interimatul în acestă perioadă (n.r. – până în martie 2016) va fi asigurat de conducerea actuală a Colegiului Medicilor Bihor", se mai arată în comunicat dat publicităţii de Comisia Electorală Locală a CMB.

Încheiat săptămâna trecută, scrutinul pentru alegerea noii conduceri a CMB a prilejuit un record de participare, votând 726 de membri ai Colegiului, adică de aproape două ori mai mulţi decât în 2011, când au votat 493 dintr-un total de 1.400.