La capătul a patru ore de discuţii cu tur-operatori acreditaţi IATA (Asociaţia Internaţională a Agenţiilor de Turism), principalii "vânzători de bilete" pentru cursele aeriene, şi cu reprezentanţii celor trei companii aeriene cu capital românesc, Aeroportul din Oradea şi mediul de afaceri din Bihor primesc veşti bune: există un interes major pentru noile destinaţii internaţionale către care vor decola avioanele de la Oradea.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Cornel Popa, şi directorul Aeroportului orădean, Gheorghe Pasc, au participat miercuri la aceste discuţii, urmate de o conferinţă de presă căreia i s-au alăturat şi reprezentanţii operatorului de transport Tarom şi companiei de handling Romanian Air Services, care reprezintă în România 23 de companii aeriene din lume.

"Am avut discuţiile pentru a se încredinţa companiile că ceea ce noi am identificat ca posibile linii sunt cele pe care le doresc şi tur operatorii", a explicat preşedintele CJ, Cornel Popa, arătând că, astfel, companiile s-au putut convinge că nu vor duce lipsă de clienţi.

Oradea-Tel Aviv

Directorul aeroportului orădean, Gheorghe Pasc, a dezvăluit una dintre cele mai concrete informaţii de după întâlnirea desfăşurată la Hotelul Double Tree by Hilton: există şanse serioase ca Oradea să fie legată şi de capitala Israelului, de unde vor fi "livraţi" clienţi pentru Băile Felix.

"Tel Aviv-ul e pe primul loc", a confirmat Alexandru Slivka (foto primul din dreapta), şef de Serviciu în cadrul Tarom, care a precizat că intenţia principalei companii aeriene din România este ca aceste curse să fie operate încă de la 1 decembrie, cu o frecvenţă săptămânală pentru început, astfel încât să fie aduşi lunar "circa 500 de turişti" din Israel.

"Suntem foarte optimişti, pentru că un aeroport nou, cu pistă nouă, ne dă posibilitatea să zburăm cu jeturile", a spus Slivka, referindu-se la posibilitatea folosirii avioanelor mari, cu peste 120 locuri, ceea ce asigură rentabilitatea zborurilor.

Ţinta pe Anglia

Tot oficialul Tarom a afirmat că, în urma discuţiilor cu tur operatorii, cele mai probabile destinaţii internaţionale vor fi Marea Britanie (inclusiv Luton), Irlanda (Dublin), Germania (Berlin, Frankfurt şi Munchen), Italia (Torino, Milano, Bergamo, Verona, Veneţia şi Roma), precum şi Spania (Barcelona şi Valencia). "Paleta e foarte mare", a spus Alexandru Slivka.

În ce priveşte, concret, oraşele din aceste ţări de care urmează să fie legată Oradea, Gheorghe Pasc a precizat că urmează ca noile destinaţii să fie scoase la licitaţie fie "la pachet" (adică mai multe destinaţii pe care să le asigure o singură companie), fie distinct (astfel încât la Oradea să opereze mai multe companii, fiecare către destinaţia pe care o consideră mai atractivă). Oricum, criteriul va fi cel normal, a adăugat reprezentantul Tarom: "va câştiga compania care va cere cea mai mică subvenţie".

Suprinzător e că, în condiţiile în care Oradea are interdicţia să organizeze o licitaţie pentru deschiderea unei curse subvenţionate spre cel mai popular şi ieftin aeroport din Marea Britanie, Luton, întrucât ar încălca o condiţie de neconcurenţă cu Aeroportul din Debreţin, există şi varianta înfiinţării unei curse nesubvenţionate. "Putem să-l facem cu zboruri nesubvenţionate", a spus Pasc, fără a da însă alte detalii, care să arate cât de conturată e o asemenea probabilitate.

Zboruri de noapte

Tot ca element de detaliu din discuţiile cu tur-operatorii şi cu reprezentanţii companiilor aeriene, preşedintele Consiliului Judeţean a dezvăluit că aceştia studiază inclusiv posibilitatea de a stabili cursele internaţionale de la şi către Oradea în aşa fel încât aeronavele să aterizeze aici în timpul nopţii. "Taromului i-ar fi uşor să deschidă linii mai ales noaptea, dar să vedem dacă şi în turism oamenii sunt dispuşi să-şi primească oaspeţii la ora două noaptea", a spus Cornel Popa.

În ce priveşte reluarea curselor interne, Oradea-Bucureşti, suspendate în februarie din cauza lucrărilor de modernizare a pistei rămase fără sistemul complet de ghidaj la sol, reprezentantul Tarom a spus că acest lucru se va întâmpla încă înainte de finalizarea lucrărilor. "Vom opera pe o pistă cu cap decalat, deci mai scurtă, dar cu instrumentar", a spus Slivka, adăugând că reluarea curselor e estimată să aibă loc în luna septembrie, cu o lună înaintea finalizării lucrărilor, programată pe 31 octombrie, fără a se şti încă dacă vor fi operate tot 13 curse săptămânal, ca până acum, mai puţine ori, dimpotrivă, mai multe. "Numărul pasagerilor va justifica şi numărul curselor", a spus Slivka.

Licitaţie în ceaţă

Dorin Ivaşcu (foto primul din stânga), preşedintele Consiliului de Administraţie al Romanian Air Services, care asigură serviciile de handling pe Aeroportul Otopeni, a afirmat că preferă ca noile zboruri internaţionale de la Oradea să fie operate de companii româneşti, dar, dacă acestea nu vor fi interesate, va prezenta oferta orădeană şi celor 23 companii străine pe care le reprezintă în ţara noastră.

"Am sesizat filoane de trafic interesante", a spus oficialul R.A.S., adăugând că "am făcut planuri", dar şi că "trebuie investit mult şi în marketingul noilor destinaţii".

Pe de altă parte, întrebat de jurnalişti când va avea loc licitaţia pentru desemnarea companiilor care să asigure viitoarele zboruri internaţionale, preşedintele Consiliului Judeţean, Cornel Popa, a evitat să dea un răspuns fără echivoc. În locul său, directorul Aeroportului, Gheorghe Pasc, a spus că procedura "reglementată de autorităţile europene" este selecţia de oferte, iar aceasta va avea loc "după ce va fi numită comisia de licitaţie".

La întâlnirea cu tur-operatorii au participat şi reprezentanţi ai celorlalte două companii româneşti, Carpat Air şi Blue Air, care s-au arătat interesate să deschidă curse externe spre Vest.