Un băieţel de 6 ani din Oradea, topit după meseria de poliţist, a avut parte de o surpriză de care îşi va aminti toată viaţa, căci duminică, în timp ce îşi sărbătorea ziua de naştere, un echipaj de luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale i-a apărut în faţa locuinţei. Aceştia l-au întâmpinat cu sirenele și girofarurile pornite, i-au adus cadouri şi chiar un tort care, cum altfel, era în formă de maşină de poliţie.

Ideea le-a aparţinut părinţilor băieţelului, după cum explică ofiţerul de presă al Poliţiei Bihor, Ioana Lascău. "Şi-a pus ca dorință de ziua lui, să-i aibă printre invitați pe colegii noștri de la Serviciul de Acțiuni Speciale, iar părinţii ne-au contactat prin intermediul unui e-mail trimis Inspectoratului de Poliție Județean Bihor și ne-au rugat să devenim complicii lor. Polițiștii bihoreni au răspuns cu drag inițiativei părinților", explică Ioana Lascău. 

Duminică, poliţiştii au oprit autospecialele cu sirenele şi girofarurile pornite în faţa casei copilului, i-au cântat "La Mulţi Ani!", i-au adus cadouri, tort, şi l-au lăsat să exploreze interiorul mașinii de poliție de care micuțul este fascinat.

"Le-a mulţumit colegilor pentru cadouri, le-a spus că vrea să se facă "mascat" când va fi mare. Cu siguranţă, surpriza la care colegii mei au fost complicii părinţilor va fi o amintire pe care nu o va uita toată viaţa", a mai spus ofiţerul de presă al Poliţiei Bihor.