Noi informaţii despre bilanţul persoanelor infectate cu COVID-19 în Bihor. Sursele BIHOREANULUI arată că în urma testărilor făcute vineri la Spitalul Municipal din Oradea, încă trei persoane au fost confirmate pozitiv, adică infectate, fapt care ridică numărul total la 14. Pentru prima oară, este vorba despre trei persoane care nu provin din centrele de carantină, ci au fost ridicate de la domiciliu.

„În cursul zilei de vineri au fost confirmate pozitiv, cu coronavirus, încă trei persoane”, afirmă sursele BIHOREANULUI.

Potrivit acestora, este vorba despre un bărbat care era internat la secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Municipal, dar şi de doi aparţinători, soţia şi fiica acestuia. De altfel, iniţial a fost testat doar bărbatul, care ar fi acuzat simptome, motiv pentru care a și fost internat, iar apoi şi cele două femei, care au fost şi ele internate la Infecţioase.

Este pentru prima oară când în Bihor sunt confirmate pozitiv persoane din afara centrelor de carantină. De altfel, acestea neputând intra în contact cu alte persoane, nu pot transmite virusul mai departe, în familii şi în comunitate.

Odată cu diagnosticarea cu COVID-19 a celor trei persoane, bilanţul celor infectaţi cu coronavirus în Bihor a crescut la 14. Joi, numărul celor confirmate pozitiv în judeţ era de 11.

Pe de altă parte, sursele BIHOREANULUI susţin că în prima parte a zilei de vineri au fost făcute la Oradea 38 de testări, dar această activitate continuă şi în cursul serii. Între „beneficiarii” primului set de testări ar fi şi trei medici, în cazul acestora rezultatele dovedindu-se negative, adică au relevat inexistenţa COVID-19.

Reamintim că informarea oficială privind numărul de testări şi al cazurilor confirmate ca infectate, precum şi al vindecărilor pe judeţe a devenit imposibilă din cauza unei hotărâri din 20 martie a Grupului de Comunicare Strategică de pe lângă Guvern, care a pretins că decizia este menită să evite stigmatizarea unor persoane şi confuziile privind interpretarea unor date.

Potrivit DSP, vineri, la ora 15, în Bihor erau 127 de persoane în carantină, iar numărul autoizolaților la domiciliu era de 4.105 (2.118 titulari ai chestionarelor și 1.987 aparținători ai acestora).