Atenţie, orădeni! Municipalitatea verifică în premieră corectitudinea atribuirii parcărilor de domiciliu şi a celor rezervate persoanelor cu handicap.

"Facem verificări"

Verificările au fost declanşate la începutul acestui an, pe fondul reclamaţiilor făcute de orădeni cu privire la ocuparea în mod nejustificat a unor locuri de parcare de domiciliu de către alte persoane decât cele care au licitat pentru ele sau chiar folosirea unor locuri de parcare rezervate persoanelor cu handicap de către şoferi fără nicio afecţiune.

"Facem verificări la nivelul întregului oraş în urma reclamaţiilor primite. S-au descoperit situaţii în care proprietarul a vândut apartamentul şi a lăsat locul de parcare cumpărătorului, ceea ce nu este corect. La fel, au fost cazuri în care persoana cu handicap pentru care s-a rezervat locul de parcare nu a mai primit de la comisia medicală certificat de handicap şi şi-a pierdut acest drept sau a decedat, iar familia nu a anunţat Primăria să ridice indicatorul cu parcarea rezervată", a explicat viceprimarul Florin Birta (foto).

Sute de nereguli

Până la începutul acestei săptămâni, angajaţii Serviciului Parcări au verificat 13.000 de cereri de atribuire din cele 16.100 depuse pentru tot atâtea locuri de parcare de domiciliu.

Dacă până acum de aceste verificări se ocupau asociaţiile de proprietari, care înaintau municipalităţii doar lista deţinătorilor locurilor de parcare, anul acesta angajaţii municipalităţii au cerut să le fie prezentate toate documentele necesare pentru atribuire, de la cartea de identitate din care să reiasă domiciliul solicitantului şi talonul maşinii din care rezultă proprietarul, până la certificatul de încadrare în grad de handicap.

"Verificările sunt încă în curs. Mai avem de analizat cam 3.000 de cereri. Până acum au fost respinse sute de solicitări", a declarat pentru BIHOREANUL, şeful Serviciului Parcări, Ioan Şimon (foto).

Cele mai multe cazuri s-au referit la situaţia în care proprietarul a vândut apartamentul, cerând probabil mai mulţi bani pe el pentru că are şi loc de parcare, iar cumpărătorul s-a înstăpânit pe parcare, deşi, poate, existau mai mulţi locatari care aşteptau eliberarea acestuia.

De altfel, prevederea că, la vânzarea unui apartament, asociația de proprietari preia locul de parcare și-l atribuie altui locatar este prevăzută expres în regulamentul parcărilor la domiciliu.

"Corect ar fi fost ca locul de parcare să fie predat asociaţiei de proprietari care să deschidă o procedură de atriburie fie directă, dacă nu sunt mai mulţi solicitanţi, fie prin licitaţie dacă sunt mai mulţi doritori", a spus Şimon.

De altfel, toate locurile eliberate în urma verificărilor vor fi puse la dispoziţia asociaţiilor de proprietari în vederea atribuirii.