Preşedintele executiv al UDMR Bihor, Szabo Odon, a afirmat că adversarii de la PPMT "nu jenează" în niciun fel campania formaţiunii sale şi că, la fel ca Muhamad Ali, şi candidaţii PPMT ar trebui să se retragă din competiţie, întrucât ei au mai fost învinşi şi în trecut. Szabo a mai spus că doar presa îi face pe rivalii de la PPMT să pară importanţi.

"Este a treia oară când aceşti domni (n.r. - candidaţii PPMT) candidează împotriva noastră, şi ştiţi cu ce rezultate. Chiar şi Muhamad Ali, la un moment dat, nu a mai intrat în ring. Deci, PPMT nu ne jenează în niciun fel", a spus preşedintele executiv al UDMR Bihor, Szabo Odon, într-o conferinţă de presă desfăşurată luni, după ce a fost întrebat dacă reprezentanţii UDMR au emoţii din cauza concurenţilor PPMT pe voturile comunităţilor maghiare.

Liderul UDMR Bihor a mai sugerat că reprezentanţii PPMT, la fel ca şi cei ai PCM în campaniile precedente, sunt favorizaţi de media din cauză că formaţiunea lor este mai mică, fiind astfel beneficiarii unui "joc de lumini" care îi ajută să pară mai importanţi decât sunt. "Dacă cineva este mai mic şi cineva este mai mare, se joacă un joc de lumini. Cel mai mic este luminat de jos în sus, şi aşa îl faci mai înalt, iar pe cel mai mare îl luminezi de sus, ca să pară mai mic", a spus preşedintele executiv al UDMR Bihor.

În Bihor, la alegerile parlamentare, din partea PPMT candidează, între alţii, persoane precum Zatyko Gyula, Kristofi Kristo şi Csomortanyi Istvan, care au candidat şi la alegerile locale din partea PPMT, fără însă să obţină scoruri peste 1,5% la Primăria şi Consiliul Local Oradea ori la preşedinţia şi Consiliul Judeţean Bihor.