În aceeaşi zi în care liderii PPMT Bihor anunţau organizarea unei dezbateri publice pentru săptămâna următoare în susţinerea ideii ca în Piaţa Unirii să fie amplasată o statuie a Regelui Ladislau, fondatorul oraşului, preşedintele executiv al UDMR Bihor, Szabo Odon, a sugerat că acest lucru se va întâmpla doar "prin dialog" cu românii. De asemenea, Szabo a precizat că prima iniţiativă în acest sens a avut-o chiar UDMR, dar pe de altă parte "politizarea" subiectului de către PPMT nu serveşte cauzei maghiare.
"Această solicitare a noastră (n.r. - vizând amplasarea statuii Regelui Ladislau în Piaţa Unirii) noi am înregistrat-o încă din 2014 la Primăria Oradea. Pentru maghiari, indiferent ce statui ar fi în centrul oraşului, ungurii vor spune Szent Laszlo Ter, şi peste 1.000 de ani, şi dacă va rămâne un singur ungur în Oradea. Oricum, cel mai vechi monument în această piaţă îl avem noi, Biserica Szent Laszlo", a spus deputatul Szabo Odon joi, într-o conferinţă de presă, după ce a fost întrebat dacă UDMR Bihor va sprijini iniţiativa PPMT Bihor.
"Eu cred în dialog, nu în vorbărie. Pentru viitor, acest oraş trebuie să menţină acel model de care toată lumea vorbeşte", a adăugat Szabo, referindu-se la buna convieţuire între români şi unguri în Oradea. "Majoritatea românească şi minoritatea maghiară trebuie să găsească împreună o soluţie şi la această chestiune, iar primul pas ca să găseşti soluţii este să-l înţelegi pe celălalt".
Preşedintele executiv al UDMR a mai sugerat că iniţiativa rivalilor de la PPMT, despre care nu a uitat să amintească faptul că nu demult au reprezentat o altă formaţiune maghiară (Partidul Civic Maghiar), nu este de natură să servească atingerii obiectivului comunităţii maghiare din Oradea. "Politizând un demers civic, asta nu-i ajută. Eu am spus şi acestor oameni că politizând excesiv această chestiune, nu ajută. Dacă ar lăsa societatea civilă (n.r. – să militeze pentru statuia Regelui Ladislau) i-ar ajuta mai mult", a spus Szabo Odon.
Citiţi şi "Cum va arăta Piaţa Unirii după reabilitare (FOTO)"