"Am depus la Biroul Permanent o iniţiativă legislativă semnată de alţi 19 deputaţi şi senatori, din toate partidele politice parlamentare, care va fi luată în discuţia Senatului, iar apoi şi a Camerei Deputaţilor, care este camera decizională, pentru ca persoanele fizice care au contractat credite în valută să poată rambursa anticipat aceste credite nu la cursul leu-euro, leu-franc elveţian sau leu-dolar de la data rambursării, ci la cursul care era valabil la data contractării creditului, sau în lei, în funcţie de opţiunea titularului creditului", a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, deputatul Szabo Odon.
Realitate sumbră
Potrivit proiectului de modificare a OG 50/2010, la recalcularea în lei a creditului datorat, se va ţine cont de ratele de credit lunare achitate şi de dobânda aferentă creditului utilizat, iar valoarea creditului de rambursat prin recalcularea în lei se va determina prin înmulţirea soldului creditului cu cursul de schimb valutar mediu lunar, stabilit de Banca Naţională, al monedei în care s-a acordat creditul ori moneda de referinţă a creditului, din luna în care s-a încheiat contractul de credit.
"Propunerea noastră are în vedere că, potrivit raportului BNR asupra stabilităţii financiare pe anul 2013, creditele cu garanţii ipotecare deţin o poziţie majoritară în portofoliul băncilor - 67% din totalul creditelor acordate - ceea ce înseamnă echivalentul a 147,4 miliarde lei în iunie 2013, şi de faptul că în cazul creditelor acordate populaţiei rata de neperformanţă s-a înrăutăţit de la 7,25% în decembrie 2011 la 9,1% în iunie 2013. Mai mult, 70% dintre debitorii neperformanţi cu credite imobiliare se aflau în stare de nerambursare a creditelor de mai mult de un an sau au înregistrat stări multiple de nerambursare", a explicat deputatul UDMR.
Să suporte şi banca riscuri
Iniţiatorii propun ca riscul creditelor neperformante să nu mai fie doar al persoanelor creditate, ci şi al băncilor, prin faptul că acestea ar putea renunţa la o parte din dobânzi.
"Noi am observat că majoritatea creditelor neperformante au fost contractate în perioada de boom imobiliar, dar în ultimii ani veniturile persoanelor au scăzut, în timp ce ratele au crescut, fiindcă unul era cursul leu-euro în 2007 sau 2008, şi altul este acum, aproape dublu. Pentru că, la fel ca la orice credit, întâi se plăteşte dobânda, şi apoi soldul, pierderea băncii, dacă proiectul nostru va fi aprobat, ar fi doar că nu ar mai încasa dobânzi la fel de mari şi pe viitor, iar persoanele fizice nu ar mai fi supuse unor presiuni atât de mari ca în prezent", a spus parlamentarul UDMR.
Szabo Odon a afirmat că, în prezent, persoanele care au contractat credite în valută pot beneficia doar de refinanţări, dar în condiţii dificile, tocmai pentru că nu mai au venituri la fel de mari, sau băncile pot să-i execute silit pe cei ce nu achită la timp ratele. "Din păcate, ambele soluţii eşuează în atingerea unor rezultate mulţumitoare pentru părţile contractului", a spus deputatul, precizând că soluţii similare celei propuse acum şi pentru România au fost deja aplicate în alte state europene, precum Ungaria, Polonia şi Spania.
Made in Bihor
"Dacă iniţiativa noastră de modificare a OG 50/2010 va fi adoptată, consumatorul care are de achitat credite în monedă străină va putea solicita recalcularea sumei de rambursate în moneda naţională la cursul de schimb de la momentul încheierii contractului, în acest fel putându-se evita înrăutăţirea situaţiei activelor bancare pe viitor, oferindu-se posibilitatea recuperării unei părţi a creditului cu evitarea măsurilor de recuperare de lungă durată şi ineficientă aplicate până în prezent de bănci, oferind totodată şi debitorului posibilitatea de a-şi păstra imobilul şi de a se achita de datorie", a mai spus deputatul UDMR Szabo Odon.
Iniţiativa legislativă a fost semnată, încă din această primăvară, în primul rând de către liderii organizaţiilor judeţene din Bihor ale partidelor parlamentare, la propunerea preşedintelui UDMR, Alexandru Kiss, care invoca, la vremea respectivă, exemplul unuia dintre angajaţii săi care, deşi a plătit un credit în franci elveţieni câţiva ani, a reuşit să stingă doar dobânda, fără a fi început şi rambursarea soldului.