Primul candidat pe lista UDMR Bihor pentru Camera Deputaţilor, președintele executiv al organizației, Szabó Ödön, s-a prezentat duminică la Secţia de vot 123, de la Liceul Ady Endre, însoţit de soţia sa, Emese, şi de doi dintre băieţii săi, Ödön şi Géza, încă minori. Cele trei fete ale familiei, dintre care două deja majore, şi-au exprimat opţiunea de vot separat.

Pentru o comunitate puternică

„Am venit să votez pentru tot ceea ce cred şi în tot ceea ce cred, că o comunitate trebuie să fie reprezentată şi să fie reprezentată puternic. Am votat pentru valorile pe care această comunitate le reprezintă, pentru ca această comunitate să nu fie una pierzătoare, ci una câştigătoare, pentru ca în viitor să avem acel parcurs pe care ni l-am dorit cu toţii", a declarat politicianul, care acum îşi încheie al treilea mandat de deputat şi vrea să-l înceapă pe al patrulea.

Candidatul UDMR a spus să speră la o prezență bună la vot, care să dea legitimitate viitorilor parlamentari.

„Cu toate dezamăgirile şi cu toate lucrurile care s-au întâmplat, e important să menţinem ţara pe linia de plutire şi să dăm un viitor copiilor noştri. Am venit cu toată familia, o parte deja au votat, alţii tocmai acum votează, şi sper să fie o prezenţă mare, şi această prezenţă mare să dea legitimitate tuturor celor care intră în Parlament şi să avem o posibilitate de a demonstra că această ţară îşi merită locul unde este şi astăzi", a spus preşedintele executiv al UDMR Bihor.

„Vreau UDMR în Parlament”

Întrebat cât de încrezător este în succesul UDMR la alegerile din această duminică, Szabó Ödön a spus că speră în cifre naţionale favorabile: „Să nu credem şi să nu avem speranţă ar fi cam nedemn de noi şi incorect. Eu sper foarte mult ca cifrele naţionale să fie favorabile. Nu neapărat vreau locul întâi pentru Bihor, vreau UDMR în Parlament".

Pe de altă parte, preșdintele executiv al UDMR Bihor a spus că formaţiunea pe care o conduce va participa la festivităţile de Ziua Naţională a României, care au loc duminică la Oradea, pentru că "cinstim ţara în care trăim".

„UDMR întotdeauna a fost prezent la orice manifestare din Oradea, deşi acest lucru nu a fost remarcat, pentru că este un gest care se întoarce. De 15 martie (n.r. ziua maghiarilor de pretutindeni) suntem cinstiţi şi noi, şi mi se pare corect, deşi simbolistica este mult diferită, cinstim ţara în care trăim", a spus Szabó.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!