Preşedintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), Szilágyi Zsolt, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Oradea alături de liderul PPMT Bihor, Zatykó Gyula, că guvernul instalat în aceste zile este  o nouă greşeală a Coaliţiei PSD-ALDE.

„Omul deştept învaţă din greşelile altora. Omul prost nu nu învaţă nici din propriile greşeli”, spune Szilágyi, referindu-se la liderul PSD Liviu Dragnea, pe care îl acuză că a „teleormanizat” România şi conduce ţara spre dezastru.  

Szilágyi a criticat şi decizia UDMR de a susţine guvernul fără condiţii clare este un "cec în alb” dat fără motiv. "UDMR nu a reuşit până acum să rezolve nici acele mărunţişuri, de altfel foarte importante, cum ar fi şcoala catolică din Târgu Mureş" a spus preşedintele PPMT.

Potrivit liderului PPMT, UDMR ar trebui să condiţioneze susţinerea guvernului de demararea unui dialog pentru realizarea unor obiective ale comunităţii maghiare cum ar fi implementarea formelor de autonomie, asigurarea corespunzătoare a folosirii limbii materne în administraţia publică şi a folosirii libere a simbolurilor naţionale şi regionale, dar şi rezolvarea câtorva situaţii punctuale - cea a Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, a Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş.

Printre condiţiile enumerate de Szilagyi ar fi şi reanalizarea pachetului de legi care se referă la reorganizarea sistemului de justiţie şi asigurarea independenţei justiţiei, dar şi amendarea legilor „care au provocat, de la începutul anului, perturbări grave în sistemul financiar-fiscal”. Potrivit liderului PPMT, aceste condiţii-solicitări au fost trimise şi conducerii UDMR, care însă nu a răspuns în vreun fel.

Deoarece, în aceste zile, se renegociază protocolul de colaborare între grupurile parlamentare ale PSD şi UDMR, Szilagyi Zsolt cere UDMR-ului să publice nu doar protocolul, „ci şi anexa secretă” care este renegociată „fără transparenţă, fără un pachet de solicitări”. "Faptul că, într-o zi, UDMR spune că acest program de guvernare a fost conceput în Ministerul Agriculturii între două beri, iar ziua următoare au votat programul vorbeşte despre multe", a conchis Szilagyi.

La rândul său, preşedintele PPMT Bihor, Zatykó Gyula, a criticat guvernul Dăncilă pentru faptul că a tăiat de pe lista priorităţilor finalizarea autostrăzii Borş-Braşov, ceea ce în opinia sa este „o batjocură la adresa transilvănenilor care constituie motorul economiei naţionale”.

„Se anunţă autostrada Târgu Mureş - Iaşi, Iaşi - Bucureşti şi Timişoara - Bucureşti. Despre autostrada Borş - Braşov nu se mai spune nimic, în condiţiile în care în aceste zone sunt cele mai multe investiţii, sunt cele mai multe firme străine. Ce mesaj le transmiţi? Să plece”, se întreabă Zatykó, acuzând guvernarea PSD ALDE că „au creat un haos fiscal şi distrug tot”.

„Transilvania a fost abandonată. Suntem discriminaţi în mod conştient”, a mai arătat liderul PPMT Bihor.