În Munţii Apuseni, zona Padiş-Glăvoi, a debutat joi cea de-a 18-a ediţie a Taberei Medical Adventure School in Holiday (MASH), în cadrul căreia studenţi medicinişti învaţă cum să salveze vieţi în condiţii vitrege.

Atelierele propriu zise au debutat sâmbătă, când împreună cu specialiştii Serviciului Salvamont-Salvaspeo Bihor tinerii au simulat un accident pe un traseu montan stâncos. Învăţăceii au aflat de la salvamontiştii experimentaţi cum trebuie evacuată o victimă pe stâncă, ce măsuri de siguranţă trebuie luate ori cum trebuie cărată targa, astfel încât starea victimei să nu fie agravată. Seara, ei au participat la lecţii despre comportamentul pe munte, aflând de pildă cum trebuie să respire când urcă un traseu, ca să poată rezista efortului.

Această lecţie a fost însă tardivă pentru patru dintre cei 60 de studenţi înscrişi la Tabăra MASH. Ei nu au mai apucat să afle noţiunile predate, pentru că au abandonat tabăra după doar o zi. Pentru a se acomoda cu zona, studenţii au fost duşi vineri pe trasee montane, mai precis pe circuitul Galbena şi la Cetăţile Ponorului, iar patru dintre tineri au considerat că efortul este prea mare pentru ei şi au ales să meargă acasă.

Tabăra MASH continuă însă pentru ceilalţi 56 de studenţi, care până pe 9 august vor rămâne în munţi, participând zi de zi la cursuri şi ateliere din domeniul medicinei de urgenţă. Printre altele, tinerii vor avea o lecţie şi pe întuneric. Concret, ei vor rămâne în pădure timp de o noapte, pentru a învăţa cum să gestioneze o astfel de situaţie.