Faimos datorită unui film de propagandă anti-UE cu care, în plin război al Rusiei împotriva Ucrainei (și nu doar a Ucrainei), s-a dus la Moscova, unde s-a văzut cu Putin, dar și campaniei împotriva episcopului Oradiei, pe care l-a numit Madam, pentru ca ulterior s-o dea la întors, susținând că îl învinuiește nu fiindcă-i el însuși gay, ci doar de protejarea unor apropiați homosexuali, Ciprian Mega a fost caterisit după o judecată de la care a lipsit premeditat. Un deznodământ previzibil, pe care, după cum arată chiar parcursul său, din escaladare în escaladare, l-a provocat, l-a planificat și l-a savurat.
Anul trecut, Sofronie doar îl „dojenise” pentru o faptă care ar fi dezbrăcat de sutană orice alt cleric: tentativa de a candida la Președinție, ispravă pe care Mega și-a scuzat-o botezând-o drept... „experiment artistic”. De atunci a adunat prea multe abateri, în logica funcționării BOR, încât să fie iertat la nesfârșit, iar controversatul preot și-a pregătit minuțios toți pașii de după.
Susținătorii săi i se închină ca unui martir în cruciada contra corupției din Biserică, mai cu seamă că excluderea din BOR a picat la țanc, deodată cu condamnarea fostului episcop al Hușilor pentru agresiuni sexuale. Imediat după caterisire, Mega a trecut la nivelul următor, luându-l la țintă pe Patriarhul Daniel. Concomitent, a dat semn că nu se mai consideră slujitor al Bisericii Ortodoxe Române, făcând publice poze ce-l arătau îngenunchiat în fața unui ierarh străin, de altfel pomenit apoi în biserica Sf. Spiridon.
S-a dezlănțuit asupra unui călugăr aflat în dizgrația lui Sofronie cu mult înaintea lui, vinovat că-l bănuiește a fi în solda rușilor. L-a filat și fotografiat când respectivul s-a dus la Poliție cu proba că Mega își pregătise de mult piedestalul de victimă, încă de acum doi ani, când sugera că i s-ar fi „aranjat” mașina, arsă abia la începutul acestui an, cu ajutorul, după cum zic procurorii, al propriului cantor și al unui amic din Franța, tot popă, de atunci de negăsit nici în țara natală, nici în cea adoptivă.
De fiecare dată când își acuză dușmanii de una sau de alta, Mega comunică unidirecțional, dinspre el spre lume, fluturând frânturi din documente și invocând bucățele de adevăr, potrivindu-le tezelor pe care le propagă, adesea înșirând minciuni gogonate, fără a da posibilitatea nimănui să-i dea nicio replică, căci le blochează comentariile. Dă interviuri pantagruelice, întinse pe ceasuri întregi, dar numai unor interlocutori de cauciuc, care îl căinează, și în schimb fuge de orice întrebări pe bune, calomniind jurnaliștii care nu-l îngână că ar fi „tocmiți” ai lui Sofronie, iar publicațiile care nu-i ridică osanale numindu-le „unități militare”. Inclusiv BIHOREANUL, ziarul care i-a mediatizat copios „opera” cinematografică în timpul facerii, a fost numit „oficină” a Episcopiei, pentru a discredita știrile ce reflectă evenimentele al căror protagonist este și a bloca orice chestionări.
Talentat orator și scriitor, dl Mega e, în fond, un scamator. Multele și iuțile sale mișcări sunt menite unui singur lucru, să ascundă, nu să releve.