Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu, incidentul a avut loc joi seara în jurul orei 21.30 şi a fost reclamat pe telefonul de urgenţă 112. Victima, o tânără de 19 de ani din localitatea Cheriu, se afla pe aleea dintre Parcul 1 Decembrie şi Piaţa Independenţei şi se îndrepta spre staţia de tramvai când un bărbat i-a smuls din mână telefonul mobil şi a luat-o la fugă.

În urma sesizării, un echipaj format din agenţi de ordine publică, poliţişti ai Biroului de Investigaţii Criminale şi cei ai Serviciului Criminalistic s-a deplasat imediat la faţa locului, iar în decurs de o oră suspectul a fost prins pe pietonala Republicii, având asupra sa telefonul furat.

"Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore în arestul Poliţiei Bihor, iar telefonul mobil a fost returnat proprietarei", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu.

A doua zi, tâlharul, Varga Sandor, a fost prezentat în faţa procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea cu propunerea de arestare preventivă. Însă pentru că şi-a recunoscut fapta, nu şi-a rănit victima în timpul atacului şi a returnat telefonul, procurorii au decis cercetarea lui în stare de libertate, cu condiţia să nu părăsească ţara până la finalizarea anchetei.

Dacă va fi trimis în judecată, Varga riscă o pedeapsă cu închisoare între 3 şi 10 ani.