Un tânăr în vârstă de 25 ani din Cluj Napoca, urmărit naţional după ce a jefuit o persoană în scara unui bloc şi a fugit de executarea pedepsei, a fost prins în localitatea Corniţel de poliţiştii din Bihor, care au fost obligaţi să-l urmărească şi să-l blocheze în trafic, deoarece a refuzat să oprească la un control de rutină. 

Acţiunea s-a derulat vineri după amiază. Matei Şomo se afla la volanul unui Mercedes şi se îndrepta spre Oradea când, în localitatea Borod, polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliţiei oraşului Aleşd i-au făcut semn să oprească.

Potrivit unui comunicat transmis, luni, de purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisar şef Alina Fărcuţa, tânărul nu a oprit la semnalul polițiștilor și a întors înspre Cluj, făcând o manevră periculoasă pentru ceilalţi participanţi la trafic.

"În consecință, polițiștii rutieri au procedat la urmărirea acestuia, fiind oprit în trafic în localitatea Corniţel", se precizează în document.

În urma controlului efectuat, polițiștii au constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Totodată, clujeanul era urmărit naţional după ce a fost condamnat definitiv la 3 ani de detenţie pentru tâlhărie calificată. Împreună cu încă o persoană, Şomo a atacat un clujean în scara unui bloc, pe care l-au trântit la pământ şi l-au lăsat fără banii din portofel.

Acum, tânărul s-a ales cu un nou dosar penal, pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd.

Până la finalizarea anchetei, clujeanul în vârstă de 25 ani a fost încarcerat în Penitenciarul Oradea, pentru executarea pedepsei la care a fost condamnat.