Doi tineri care, în urmă cu 10 zile, au atacat un orădean pe stradă, lăsându-l fără portofel au fost prinşi de poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei din Poliţia Oradea.

Incidentul s-a produs în noaptea de 11 spre 12 iunie, în jurul orei 01.40, pe strada Matei Corvin. "În urma unei înţelegeri prealabile, cei doi ar fi acostat un orădean de 60 de ani, care se deplasa pe stradă şi, prin violenţă, l-ar fi deposedat de un portmoneu în care avea aproximativ 70 de lei şi acte personale", se arată în comunicatul de presă transmis, vineri, de Biroul de Presă al Poliţiei Bihor.

Cei doi agresori, Varga Adalbert, un orădean în vârstă de 21 ani, şi Lakatos Jozsef, un minor de 16 ani din comuna Sâniob, au fost prinşi miercuri noaptea, când au şi fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar o zi mai târziu au fost duşi în faţa unui judecător de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Oradea.

Magistratul a dispus arestarea preventivă a acestora pe o perioadă de 30 de zile sub acuza de tâlhărie.