Cinci subofiţeri de poliţie au fost încătuşaţi săptămâna trecută de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie Bihor. Toţi sunt agenţi ai Serviciului Ordine Publică din Poliţia Salonta şi toţi  bănuiţi de aceeaşi meteahnă: pitiţi la cotitură, îi "vânau" mai ales pe şoferii străini pentru a le percepe şpăgi între 100 lei şi 300 euro ca să-i ierte de încălcarea Codului Rutier, reală ori nu.

Cei cinci acţionau, după cum a aflat BIHOREANUL, de cel puţin patru ani fără ca cineva să-i fi putut dovedi! Asta, deşi procurii şi ofiţerii anticorupţie au tot încercat să-i agaţe, punând la bătaie toate metodele posibile, de la interceptări până la investigatori sub acoperire şi filaje...

Doi câte doi

Dorel Crăciun, Kovacs Cristian, Milan Isai, Dorin Pojega şi Sorin Rus au fost reţinuţi lunea trecută de ofiţerii DGA Bihor. Acuzaţiile, de luare de mită în formă continuată, au fost formulate iniţial de procurorii Parchetului Bihor, care au început în 2012 o anchetă bazată pe sesizările din oficiu ale ofiţerilor anticorupţie.

"Grupaţi câte doi, agenţii pretind diferite sume de bani, în mod special de la cetăţenii străini, sub pretextul unor contravenţii rutiere a căror constatare nu intră în atribuţiile lor de serviciu", au notat ofiţerii DGA în documentul  înaintat procurorilor.

Instrumentat acum de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, dosarul a strâns în timp 20 de reclamaţii şi petiţii, unele depuse chiar la ambasade străine şi la conducerea Inspectoratului de Poliţie Bihor. Toate reclamau acelaşi lucru: că poliţiştii salontani îi vânau pe şoferi ca să le ceară şpagă.

Şpăgi lângă sediul Poliţiei

Suspecţii sunt agenţi preluaţi după restructurarea Poliţiei de Frontieră şi erau deja în vizorul şefilor din cauza indisciplinei. Dorin Pojega avea chiar şi un dosar penal, pentru purtare abuzivă, după ce a luat la bătaie un marghitan.

Cercetările au confirmat informaţiile. Deşi încadraţi la Serviciul de Ordine Publică, deci cu sarcina de a patrula prin oraş, subofiţerii se erijau în agenţi rutieri şi, postaţi într-o curbă chiar lângă sediul Poliţiei, "taxau" şoferii cu sume între 100 lei şi 300 euro. Victimele? Mai ales cetăţeni străini care nu cunoşteau sancţiunile pentru încălcarea normelor rutiere. Un şofer din Rusia, de pildă, a reclamat că i-au fost luaţi 200 euro, un ungur s-a plâns că i s-au cerut 190 euro şi 200 lei, iar un ucrainean că a fost "amendat" cu 300 euro.

Amendă "de mână"

Poliţiştii nu aveau limită. Cel mai elocvent exemplu e al unui cetăţean elveţian, director la faimoasa companie Nestle. Sosit în România în februarie 2014 pentru o întrunire a companiei, omul a fost oprit de Kovacs Cristian şi de Dorin Pojega sub pretextul că a depăşit limita de viteză.

Poliţiştii, susţine managerul, i-au cerut 1.400 lei, spunându-i că atâta este amenda, iar când le-a explicat că nu are bani decât pe card, cei doi l-au însoţit la un ATM ca să-i scoată. La plecare, elveţianul a cerut un document care să ateste cheltuiala, dar n-a primit niciun proces verbal de contravenţie, ci un bilet scris de mână de unul dintre poliţişti.

Cu ochii în patru

Deşi lacomi, spun sursele BIHOREANULUI, şpăgarii în uniforme erau extrem de precauţi. Aparatul de interceptare audio-video ascuns de anchetatori în maşina cu care aceştia patrulau prin Salonta a fost găsit de Nicolae Rus şi de Kovacs Cristian şi chiar smuls din locul în care fusese montat. Totuşi, nu înainte ca acesta să înregistreze o "amendă" de 20.000 forinţi pe care cei doi au negociat-o cu un şofer rămas încă neidentificat, dar şi discuţiile în care se sfătuiau cum e mai bine să îşi selecteze victimele şi să se ferească de vreun flagrant.

În paralel cu interceptările, procurorii au trimis în zonă şi investigatori sub acoperire, dar fără mare succes. Ba din contră, unul dintre aceştia a fost chiar deconspirat. După verificarea maşinii în care se afla, agenţii i-au cerut să scoată tot din buzunare şi să se dezbrace chiar şi de cămaşă, moment în care omul le-a spus să se oprească, pentru că are aparat de înregistrare.  "Agenţii erau extrem de vigilenţi, acţionau cu grijă şi doar când erau între ei. Când erau în patrule cu alţi poliţişti îşi vedeau de treabă", spun surse din anchetă.

Arestaţi la domiciliu

Dată fiind precauţia, în trei ani niciunul dintre agenţii şpăgari n-a fost prins în flagrant luând mită, iar din zecile de reclamaţii depuse împotriva lor doar 12 au fost dovedite până acum. Ce-i drept, ancheta nu e terminată. Lunea trecută, odată cu reţinerea poliţiştilor, ofiţerii DGA  le-au percheziţionat atât birourile din sediul Poliţiei Salonta, cât şi locuinţele, ridicând bani, bijuterii şi carneţele în care, surpriză, "încasările" erau notate. "Se bănuieşte că era un concurs între ei, ba se mai şi lăudau unul altuia, la petreceri, cu sumele pe care le iau de la şoferii păcăliţi", explică sursa citată.

Tot lunea trecută, patru din cei cinci agenţi - Dorel Crăciun, Kovacs Cristian Szilard, Milan Isai şi Nicolae Rus - au fost arestaţi de Tribunal, judecătorul invocând ca motiv gravitatea faptelor de care erau acuzaţi. "Prin modul în care au acţionat, au denaturat complet rolul pe care îl aveau în Poliţia Salonta, punând într-o lumină extrem de defavorabilă sistemul în care îşi desfăşurau activitatea şi lezând din temelii încrederea opiniei publice în autorităţile însărcinate cu asigurarea respectării legii, ceea ce este extrem de grav", a motivat judecătorul de drepturi şi libertăţi al Tribunalului.

Trei zile mai târziu, magistraţii Curţii de Apel au hotărât, însă, că e suficient ca subofiţerii să fie puşi în arest la domiciliu, avocatul acestora, Răzvan Doseanu, punând decizia chiar pe seama lipsei probelor. Chiar şi aşa, pentru şoferii care trec prin Salonta ancheta e un câştig: "haiducii" în uniformă nu îi mai aşteaptă la cotitură...


ÎN BANDĂ
Hoţi în uniformă

Poliţia municipiului Salonta a mai fost zguduită de un scandal de corupţie în urmă cu cinci ani, când trei subofiţeri au fost arestaţi pentru furtul a 5,5 tone de cupru, în valoare de 32.000 euro, dintr-un TIR înmatriculat în Belarus care se răsturnase între Mădăras şi Inand.

Încărcătura a fost sustrasă în noaptea de 23/24 octombrie 2010 de agentul Ionuţ Bar împreună cu doi civili, după un pont primit, culmea, de la alţi doi agenţi de poliţie, Radu Lobonţ şi Petru Cionca, puşi să asigure paza bunurilor şi a autotrenului. De altfel, după vânzarea cuprului cei doi au primit câte un "comision" de 1.700 euro.

Trimişi în judecată de procurorii Parchetului Bihor pentru dare de mită şi furt calificat (Ionuţ Bar), respectiv pentru luare de mită şi complicitate la furt calificat (Radu Lobonţ şi Petru Cionca), subofiţerii au fost condamnaţi la câte 3 ani de închisoare, pedepse suspendate sub supraveghere pe un termen de încercare de 8 ani. Totodată, poliţiştii au fost obligaţi să plătească proprietarului mărfii despăgubiri de 19.180 euro.