Un bihorean în vârstă de 18 ani s-a ales cu dosar penal, după ce poliţiştii care l-au oprit în trafic l-au bănuit că a consumat substanţe interzise, dar el a refuzat recoltarea de probe biologice.

Tânărul a fost depistat în trafic în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 00.05, pe drumul comunal 143, la ieşire din localitatea bihoreană Hârseşti, din comuna Drăgăneşti.

Conducea un autoturism Ford când poliţiştii l-au depistat, având suspiciunea că s-ar fi aflat sub influenţa unor substanţe cu efect psihoactiv.

"La solicitarea legală a poliţiştilor, tânărul a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii prezenţei substanţelor psihoactive în organism. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală", arată un comunicat, de luni, al Poliţiei Bihor.

Un alt bihorean s-a ales cu dosar penal după ce poliţiştii l-au prins având o concentraţie alcoolică de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul de 31 de ani, din Bălaia, a fost depistat sâmbătă seară în Oradea, pe Bulevardul Decebal.

Tot sâmbătă, dar în cursul dimineţii, şi un orădean de 50 de ani a fost prins băut, cu o concentraţie alcoolică de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe strada Bihorului.

În total, 564 de participanţi la trafic care nu au respectat legislaţia rutieră au fost sancţionaţi de poliţiştii rutieri în acţiune, la sfârşit de săptămână, valoarea amenzilor ridicându-se la 240.625 de lei.