Poliţiştii din oraşul Ştei au deschis dosar penal pe numele unui tânăr în vârstă de 19 ani din comuna Lunca. Băiatul a fost prins circulând drogat prin oraş la volanul unui BMW. 

Şoferul a fost oprit sâmbătă seara, cu puţin înainte de ora 8, pe strada Unirii din Ştei şi pentru că exista suspiciunea că s-ar fi aflat sub influența substanțelor psihoactive, poliţiştii rutieri i-au făcut un test rapid. Rezultatul a fost pozitiv, ca atare, tânărul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice.

Totodată, în aceeaşi seară, băiatul a fost dus la sediul Poliţiei, unde i-a fost întocmit un dosar penal.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier Beiuș, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!