Un tânăr din Șuncuiuș a fost reținut miercuri de polițiștii bihoreni, după ce în noaptea de vineri spre sâmbătă a furat mașina unui consătean, pe care a condus-o prin comună fără a avea permis de conducere, iar apoi a parcat-o în fața casei, dar cu defecțiuni tehnice serioase.

"Miercuri, 12 iulie a.c., poliţiştii Secţiei nr.1 de Poliţie Rurală Borod au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor faţă de un tânăr de 20 ani, din comuna Şuncuiuş, judeţul Bihor, pentru comiterea infracţiunilor de furt în scop de folosinţă, distrugere din culpă şi conducere fără permis", a anunțat joi printr-un comunicat de presă comisar şef de poliţie Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.

Maşina, un Volkswagen Golf 4, fusese lăsată deschisă, cu cheile în contact. În jurul orei 1, împreună cu un alt tânăr de 19 ani, băiatul a luat maşina din faţa casei, iar apoi au pornit la plimbare, fără a avea permis de conducere, pe străzile din Şuncuiuş.

Cei doi au ajuns chiar şi pe dealurile din comună, iar când s-au plictisit au lăsat maşina în faţa casei proprietarului, aşa cum au găsit-o, însă cu baia de ulei spartă şi cu motorul avariat, potrivit surselor BIHOREANULUI.

Când şi-a dat seama, proprietarul a anunţat autorităţile, iar cei doi tineri au fost identificaţi după ce poliţiştii au urmărit imaginile de pe camerele de supraveghere din localitate.

Poliţiştii Secţiei nr.1 de Poliţie Rurală Borod continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleşd, pentru documentarea întregii eventualei activităţi infracţionale a celor în cauză şi pentru recuperarea prejudiciului cauzat.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!