Un tânăr în vârstă de 26 ani din Oradea a fost condamnat la închisoare cu executare, după ce, în vara anului 2020, a fost prins cu un colet ce conţinea 2,4 de kilograme de cannabis la ieşirea din sediul unei firme de transport internaţional din Bistriţa.

În timpul audierilor, bărbatul a susţinut că a fost doar un curier pentru un orădean care la vremea respectivă avea permisul suspendat. Cel din urmă a şi dispărut din ţară.

Dus la închisoare

Condamnarea tânărului, despre care BIHOREANUL a aflat că se numeşte Mircea Gabriel Hanga, fost anunţată joi printr-un comunicat transmis de Biroul de presă al Poliţiei Bihor. Conform informării, acesta a fost reţinut de poliţiştii Compartimentului Urmăriri în Oradea şi a fost încarcerat la Penitenciarul din municipiu unde va ispăşi pedeapsa de 3 ani, 1 lună şi 20 de zile de închisoare.

A primit pedeapsa pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la introducerea în ţară de droguri de risc, trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept. 

Cartofi pai cu "iarbă"

Hanga a fost condamnat definitiv, miercuri, la Curtea de Apel Cluj, într-un dosar pornit de procurorii DIICOT din Bistriţa Năsăud în vara lui 2020.

Anchetatorii l-au prins pe tânărul orădean cu un colet ridicat de la sediul unei firme de transport internaţional din Bistriţa, plin cu pacheţele de cannabis ascunse în pungi cu cartofi pai.

Potrivit deciziei de condamnare, drogurile au intrat în ţară într-un colet cu o greutate de 20 kg care, conform etichetei, avea drept destinatar un bărbat din oraşul Năsăud. Însă la numărul de telefon de pe etichetă a răspuns orădeanul Mircea Hanga.

"În data de 9 iulie 2020, o persoană a predat, pe teritoriul Spaniei, reprezentanţilor societăţii de transport internaţional două colete pentru a fi transportate în România. Unul, cu greutatea declarată de 20 de kg, urma să ajungă la destinatarul din Năsăud. Al doilea colet, cu greutatea declarată de 10 kg, urma să ajungă la destinatarul din Oradea, sora expeditorului", scrie în sentinţă. 

Documentul nu arată cine era sora expeditorului și nici dacă Hanga avea vreo relație cu ea.

Cert este că pachetul a ajuns la Năsăud în data de 11 iulie 2020. În aceeaşi zi, Hanga a sunat la firma de transport de pe numărul înscris pe colet şi a anunţat că se prezintă la sediul firmei, pentru a ridica pachetul. Între timp, însă, acesta a fost verificat şi de anchetatori care au găsit peste 2,4 kilograme de cannabis ascunse în pungi cu cartofi prăjiţi, "Patatas Fritas Onduladas" şi "Patatas Fritas Lisas".

Drogurile erau ambalate în pungi din plastic vidate, împachetate apoi în straturi succesive de folie alimentară din plastic transparent. Aşa că, la scurt timp după ce a preluat coletul şi a pornit spre Oradea, Hanga a fost oprit în trafic.

Un transport: 200 euro

Anchetatorii au aflat de la Hanga că nu era prima dată când a efectuat un astfel de transport, la rugămintea unei persoane despre care el ar fi știut că are permisul suspendat. În cursul anului 2020 a ridicat în alte două rânduri colete, primind de fiecare dată suma de 200 de euro, pachete pe care nu le-a deschis, dar bănuia că ar conţine droguri "întrucât suma primită pentru transportul acestora era prea mare".

"În legătură cu numărul de telefon, inculpatul a precizat că persoana i-a predat o cartelă telefonică cu numărul de telefon care era trecut pe colet", se arată în decizia de condamnare în care nu se fac alte referiri nici cu privire la expeditor şi nici la destinatar.

Singura menţiune cu privire la orădeanul care l-a angajat pe Hanga este că acesta este liber şi a reuşit să plece din ţară înainte să fie audiat măcar de anchetatori.

În acest timp, tânărul cărăuş a ajuns în spatele gratiilor pentru 200 de euro...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!