Un tânăr de 18 ani din Bihor a fost depistat în trafic de polițiști în timp ce conducea fără permis un autoturism pe un drum din comuna Sânmartin.
Tânărul de 18 ani este din comuna Drăgești şi a fost oprit de polițiștii stațiunii Băile Felix sâmbătă după-amiaza, pe drumul național 76 B, în localitatea Sânmartin, se arată într-o informare transmisă luni de Poliţia Bihor. La control, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Situația a devenit și mai interesantă după ce oamenii legii au stabilit că mașina nu doar că nu îi aparținea, ci îi fusese încredințată de pasagerul din dreapta – un tânăr de 20 de ani din comuna Letca, județul Sălaj - care ar fi știut foarte bine că prietenul său nu are permis.
În urma celor constatate, polițiștii stațiunii Băile Felix au deschis un dosar penal pe numele amândurora: bihoreanul este anchetat pentru conducerea unui vehicul fără permis, în timp ce amicul său e cercetat pentru încredințarea autoturismului unei persoane neautorizate.