Un tânăr în vârstă de 20 ani din Oradea a fost arestat preventiv pentru furt calificat în formă continuată, furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere după ce a furat un telefon mobil dintr-un autoturism, iar apoi a luat alte două maşini, le-a condus şi le-a abandonat.

Potrivit unui comunicat transmis, joi, de purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa, tânărul a comis primul furt în noaptea de 14 iulie. În jurul orei 1.30, orădeanul, Florin Locotoş, a găsit o maşină neasigurată pe strada Dimitrie Cantemir, din care a luat un telefon mobil și cheia de rezervă a unui alt autoturism, parcat în imediata apropiere. Apoi, a deschis cea de a doua maşină şi a răvăşit lucrurile, dar fără să ia nimic.

S-a întors, însă, în jurul orei 4 şi, folosind din nou cheia de rezervă, s-a urcat la volanul celui de-al doilea autoturism, pe care l-a condus câţiva metri, abandonându-l în mijlocul străzii.

Câteva săptămâni mai târziu, în zorii zilei de 8 august, Locotoș a comis-o din nou, de astă dată pe strada Muzeului. "În jurul orei 05.00, ar fi pătruns într-un alt autoturism, lăsat tot cu ușile închise dar neasigurate, ar fi găsit în interior cheia autovehiculului, pe care l-ar fi pornit și l-ar fi condus aproximativ 100 de metri, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie, abandonându-l", se precizează în informarea Poliţiei Bihor. 

Cazul a fost semnalat, atunci, şi de BIHOREANUL. Hoţul a fost surprins de un localnic din zonă, care a şi sunat la 112, pentru a reclama că un individ controla maşinile parcate, iar pe una, care fusese lăsată cu cheile în interior, a reuşit să o deschidă şi să o conducă o porțiune de drum. Poliţiştii ajunşi la faţa locului l-au prins în scurt timp pe hoţ, care le-a spus oamenilor legii că... a vrut numai să mute maşina din loc, nu să o fure.

Locotoş a fost reţinut, atunci, pentru 24 de ore, însă cercetările ulterioare au arătat că a mai fost implicat într-o faptă similară, motiv pentru care, miercuri, Locotoş a fost încătuşat, din nou. Joi a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar ulterior şi la Judecătoria Oradea, unde pe numele lui a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Între timp, cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Furturi din Auto Oradea, sub supravegherea unui procuror.