Din toamna trecută, Bogdan Pater, fost consilier al ex-ministrului Educației Monica Anisie, fost președinte al Organizației de tineret a PNL Bihor și colaborator al Organizației naționale TNL, a devenit extrem de discret cu apariţiile publice, anunţând chiar că-şi dă demisia din partid.

Era un „gest de onoare” ca efect al dezvăluirii scandaloase făcută de „Justițiarul de Berceni”, care l-a prins în toiul nopții, în Capitală, la întâlnire cu o adolescentă de 14 ani, după un schimb de mesaje online cu clară tentă sexuală.

Bihorel a descoperit însă că Pater şi-a băgat onoarea la sertar imediat după ce scandalul s-a stins. Deşi şi-a depus demisia din PNL pe 10 octombrie 2022, la câteva zile după flagrant, în declaraţia de interese de anul acesta el a consemnat faptul că încă este „preşedinte TNL Online”, adică la Departamentul de Comunicare şi Online a organizaţiei de tineret din PNL, şi mai mult, chiar s-a „lipit” de un post călduţ de consilier în Departamentul pentru relaţiile cu Republica Moldova al Guvernului.

Asta da, retragere din viața publică!

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!