Tânărul fotbalist orădean Alex Panc, de la Clubul Sportiv Şcolar LPS Bihorul, este apreciat şi la nivel internaţional.
Clubul italian US Sassuolo Calcio, a cărei echipă de seniori activează în prima divizie peninsulară, Serie A, l-a invitat pe juniorul orădean la un stagiu de pregătire centralizat, unde va fi văzut mai bine de conducătorii clubului peninsular.
Alex Panc este născut pe 6 iunie 2005, are 1,92 m şi evoluează pe postul de fundaş central la grupa U17 de la LPS Bihorul, grupă pregătită de antrenorul Gheorghe Ghiţ.
Conform unui comunicat al clubului sportiv orădean, Panc va efectua vizita medicală în Italia în data de 6 decembrie, după care va intra în programul echipei.