Ionuţ Roiti, tânărul pădurar, de 29 de ani, din comuna Budureasa acuzat că, în luna noiembrie a anului trecut, și-ar fi ucis în bătaie un consătean, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru omor.
După cum BIHOREANUL a mai scris, bărbatul a fost arestat preventiv pe 10 noiembrie 2018, după ce s-a luat la bătaie cu un consătean care a murit în urma loviturilor primite.
Altercaţia s-a produs pe 6 noiembrie. Victima, un localnic în vârstă de 69 ani, plecase de dimineaţă la cules de ciuperci într-o zonă împădurită, denumită "Valea Hijului", în apropierea comunei.
Pentru că nu a ajuns acasă, a doua zi de dimineaţă, soţia acestuia s-a prezentat la Postul de Poliţie al comunei, să-i anunţe dispariţia, corpul neînsufleţit al victimei fiind găsit în pădure de poliţiştii porniţi în căutarea lui.
Medicii legişti care au efectuat necropsia au stabilit că bărbatul avea numeroase fracturi şi traumatisme provocate prin lovire, iar moartea i-a fost cauzată de un şoc traumatic, după ce coastele fracturate i-au perforat plămânul.
Verificările ulterioare i-au condus pe anchetatori pe urmele autorului, Ionuţ Roiti, un tânăr din localitate, cu care bătrânul era în duşmănie. Roiti a fost arestat preventiv dar, două săptămâni mai târziu, Curtea de Apel Oradea a schimbat măsura preventivă cu cea a controlului judiciar, menţinută şi în prezent.