De când suntem stațiune turistică, edilii fac tot posibilul ca să ne simțim veșnic în vacanță. Avem dealuri de vizitat în împrejurimi, iar dacă nu mergem noi la ele, vin ele la noi.

Apă termală este din belșug și ne-ar mai lipsi doar o deltă pentru ca peisajul să fie complet. Și atunci ce și-au zis slujbașii din Primărie? Dacă Peța și Crișul nu pot forma o deltă, măcar să avem țânțarii aferenți!

Există în Primăria Oradea sute de proiecte, unele de zeci de milioane de euro, altele de câteva zeci de mii de lei.

Dar degeaba ai reușit alimentarea orașului direct din conducta Transgaz, fapt ce aduce anual economii de milioane de euro pentru Termoficare, dacă te împotmolești în detalii de bani mărunți. Lumea nu te va lăuda pentru economiile la gaz, ci te va înjura că nu stârpești țânțarii.

Până acum câțiva ani, firma care se ocupa cu dezinsecția își făcea treaba decent și nu existau mari reclamații.

Din păcate, nu a mai putut menține aceleași prețuri la licitații, pentru că între timp salariile au crescut, iar materialele s-au scumpit.

Și atunci au venit alte firme, fără ca responsabilii din Primărie să-și pună problema că, din banii puși la bătaie, noii vânători de insecte ori nu vor folosi soluțiile cerute, ori nu vor avea destui oameni ca să-și facă bine treaba.

Dacă nu găsiți răspuns la mușcăturile de țânțari, să știți că sunteți victime ale politicii ieftinelii, ale prețului cel mai mic și ale unor funcționari care au făcut câteva mii de lei economie pe pielea voastră, la un buget al orașului de zeci de milioane de euro!