Primăria şi-au prins urechile în regulamentul de parcări. Încropit pe genunchi, pachetul de proiecte de hotărâri pe tema parcărilor a declanşat un haos total în Consiliul Local de luni.

Proiecte respinse

Pe de o parte, reprezentanţii municipalităţii au obţinut de la aleşii locali desfiinţarea taxei de 45 lei pentru staţionarea fără plată în locurile de parcare cu plată, redenumirea fostei taxe de 300 lei pentru ridicarea maşinilor parcate neregulamentar, ca şi "contravaloare ridicare, transport şi depozitare a autovehiculelor" şi desfiinţarea fondului de stimulente a angajaţilor Serviciului Parcări de 5% din amenzile încasate. Aceste prevederi au fost atacate în instanţă de Instituţia Prefectului ca fiind ilegale, iar reprezentanţii municipalităţii au vrut să pună capăt conflictului, pentru a opri haosul din domeniul parcărilor.

Pe de cealaltă parte, însă, Consiliul Local a respins toate prevederile legate de parcări care ţineau de gestionarea patrimoniului şi trebuiau adoptate cu minim 18 voturi. Lucru greu de făcut, având în vedere că 5 din cei 27 de consilieri locali (4 ai puterii şi unul din opoziţie), au absentat de la şedinţă.

Spre exemplu, aleşii orădenilor au refuzat să aprobe regulamentului de parcări, în sensul actualizării listei locurilor de parcare, acesta obţinând doar 14 voturi din partea PNL şi PSD. Reprezentanţii UDMR şi cei ai PDL au refuzat să aprobe modificările cerute de municipalitate pe considerentul că niciuna dintre propunerile consilierilor lcoali nu a fost acceptată de reprezentanţii Administraţiei Imobiliare Oradea şi ai Primăriei.

Au cerut, nu li s-a dat, au sancţionat

UDMR-istul Ritli Laszlo Csongor, de exemplu, a cerut AIO să precizeze clar în textul modificat al regulamentului cine şi în ce condiţii poate transforma parcările albe trasate în municipiu în parcări de scurtă durată marcate cu galben. Mai mult, acesta a solicitat ca instituirea de parcări galbene să nu se mai facă peste noapte. "Propunerea noastră este să se introducă în text că va exista un termen de 45 de zile de la stabilirea unui amplasament pentru parcare de scurtă durată şi până la implementarea lui efectivă, astfel încât orădenii să aibă timp să se obişnuiască", a cerut Ritli.

Tot Ritli a fost cel care a propus reducerea nivelului minim al amenzii pentru parcarea neregulamentară, de la 150 de lei, cât avansa săptămâna trecută primarul Bolojan, la 90 de lei, aşa încât dacă un şofer achită în 48 de ore, să nu plăteacă mai mult decât a făcut-o până acum.

Cererea consilierului a fost respinsă de reprezentanţii AIO. "Toate modificările pe care le propunem acum au fost deja discutate cu colegii de la Prefectură. Nu putem face alte modificări în regulament pentru că ne-ar trebui 30 de zile pentru a putea fi dezbătute public", a afirmat Claudia Purde, directorul economic al AIO.

Directoarea a spus că reprezentanţii AIO şi-au însuşit propunerea consilierilor, iar aceasta se va regăsi în viitorul regulament de parcări. "Vă promitem că acestea se vor regăsi în viitorul regulament", a spus Purde.

Reprezentanţii opoziţiei s-a simţit duşi cu vorba şi au refuzat să voteze modificările cerute de municipalitate, fapt pentru care proiectul a căzut la vot. "Bine că noi trebuie să aprobăm tot ce vrea Primăria, dar când facem şi noi propuneri nu se acceptă nimic", a protestat Ritli după şedinţă.

Preţuri respinse

De altfel, conflictul iscat între reprezentanţii Consiliului Local şi cei ai Primăriei a dus la apariţia unor situaţii aberante. Deşi deliberativul local a aprobat tarifele pentru tichetele şi abonamentele valabile în noua parcare supraterană din strada Tribunalui (1,5 lei pe oră, 15 lei pe zi, între 10 şi 24 ore, 50 de lei un abonament lunar pentru riverani, 100 de lei pentru maşinile instituţiilor cu sediile în Parcul Traian, respectiv 130 de lei un abonament lunar întreg pentru persoane fizice), acestea nu vor putea deveni operabile de la 1 august, aşa cum şi-au propus reprezentanţii AIO, pentru că regulamentul de funcţionare a parcărilor supraterane în întregul său nu a obţinut voturile necesare în Consiliul Local. Aleşii l-au respins cu 16 voturi "pentru" şi 5 abţineri, ale UDMR el necesitând 18 voturi, fiind vorba de un proiect ce vizează patrimoniul.

Consilierii UDMR, prin vocea lui Ritli Ladislau, s-au arătat nemulţumiţi de diferenţa, prea mare în opinia lor, de tarif dintre abonamentele pentru maşinile instituţiilor din zona Parcul Traian (100 lei) şi cele ale persoanelor fizice (130 de lei). Totodată, aceştia au cerut ca în loc de sintagma "riveran este persoana fizică care care domiciliul la o distanţă de max. 100 m de parcarea supraetajată", în HCL să fie trecute concret străzile şi numerele care vor beneficia de un abonament de redus la preţul de 50 lei.

Directorul AIO, Cristian Beltechi, a afirmat că lista celor consideraţi riverani a fost elaborată luni şi va fi trimisă Consiliului Local, iar în ceea ce priveşte diferenţa de preţ a subliniat faptul că, deşi preţurile pentru persoanele judirice sunt mai bune, şi persoanele fizice beneficiază de anumite reduceri, mai exact de 5% dacă-şi face un abonament trimestrial, 7,5% pentru unul semestrial, respectiv 10% pentru unul anual. În ciuda explicaţiilor primite, cei cinci consilieri ai UDMR s-au abţinut de la vot, aşadar proiectul nu a fost adoptat.

Rămânem fără amenzi

Până una, alta, chiar dacă aleşii orădenilor au satisfăcut cererile Prefecturii legate de abrogarea unor prevederi din regulamentul de parcări, considerate ilegale, situaţia este departe de a fi rezolvată.

De la 1 august, cei care nu plătesc bilet de parcare tot nu au cum fi amendaţi, deocamdată, decât pentru abateri sancţionate de Codul Rutier, ca de pildă blocarea unei treceri de pietoni, a liniilor de tramvai sau intrări în garaj, etc.

Cel mai probabil, înainte de sfârşitul lunii iulie, va mai exista o şedinţă, pentru a pune lucrurile în ordine.

Primarul Ilie Bolojan, susţinător al actualului sistem de parcări din Oradea, nu a fost prezent la şedinţa de luni, fiind plecat din oraş. De altfel, acest lucru s-a şi simţit, pentru că poziţia municipalităţii nu a fost apărată la fel de puternic ca de obicei.