Trase pe scripeţi, plăcile grele ţipă ca sub ciocan într-o atmosferă de fierărie. Pieptul masiv al bărbatului icneşte scurt, dând ritmul unei încleştări titanice în care până şi cea mai mică fibră musculară luptă cu greutatea.

Campionul este în extrasezon, dar se antrenează ca pentru olimpiadă. "Dacă te opreşti, în două săptămâni te "acoperi", îţi dispare tonusul. Am muncit prea mult ca să mă las pe tânjeală", spune Ion Marin. Dublu campion naţional la categoria Masters, rezervată celor peste 50 de ani, orădeanul ţinteşte acum titlul la Seniori, unde se va bate, la grămadă, cu competitori cu mult mai tineri decât el...

"Punem pariu?"

Culturistul Ion Marin a revenit în viaţa competiţională după mai bine de un deceniu de pauză, din pricina unui pariu făcut cu prietenul său, luptătorul K1, Daniel Ghiţă. "Daniel, care tocmai îşi angajase un antrenor de fitness din Olanda care să-l ajute cu pregătirea fizică, a început să mi-l tot laude: "Să vezi ce pătreţele are pe abdomen la 56 de ani...". Şi atâta l-a lăudat până m-a iritat. Zic: "Pariezi că, dacă mă antrenez un singur an, îl bat?!". Daniel a început să râdă, iar eu am ştiut imediat ce program am pentru următorul an", povesteşte sportivul.

Provocarea a însemnat luni întregi cu trei antrenamente pe zi. Combinate cu o dietă strictă, pregătirile l-au adus într-o formă competiţională care, anul trecut în iunie, i-a permis câştigarea titlului de campion naţional la categoria Masters, în septembrie a locului III la naţionalele de Seniori, iar în octombrie a Trofeului Hercule.

În disciplină stă secretul

20 familie.jpgLa 50 de ani, Ion se antrenează în continuare chiar dacă ştie că nu va urca pe scenă alături de antrenorul de fitness al lui Ghiţă. "Nu simt nicio diferenţă între antrenamentele pe care le făceam în urmă cu 30 de ani şi cele de acum. Dacă ştii să te antrenezi şi să te alimentezi, vârsta nu e o problemă". Bărbatul îşi împarte ziua între afacerea sa cu săli şi terenuri de sport, antrenamente şi familie (foto). "Le fac toate din mers şi nu mi se pare greu. Dacă eşti disciplinat, reuşeşti", îşi explică el reţeta succesului.

Se trezeşte zilnic la ora 6 şi ţine de programul său de antrenament şi de dietă cu religiozitatea unui musulman. Se antrenează cel puţin o oră pe zi, doarme 8 ore pe noapte, nu bea, nu fumează şi nu mânăncă grăsimi. "Dacă îţi cere organismul, nu zice nimeni să nu guşti dintr-o îngheţată sau o prăjitură, dar asta trebuie să fie o excepţie", spune Marin. Şi cine l-ar putea contrazice de vreme ce, la începutul acestei luni, a câştigat pentru a doua oară consecutiv titlul de campion la categoria Masters? Un succes după care nu are de gând să se oprească, fiindcă în toamnă vrea să atace titlul de campion naţional la Seniori, unde va concura cu "puştani" între 20 şi 30 de ani, şi şi-a propus să îşi completeze colecţia cu cel de-al doilea trofeu Hercules. Apoi, rămâne de văzut...

Fără "păcăleli"

Sportiv de performanţă, orădeanul nu sfătuieşte pe nimeni să-i urmeze exemplul. "În culturism nu poţi să păcăleşti. Diferenţa între concurenţi e dată de munca depusă, iar progresele sunt atât de mici încât de multe ori îţi vine să laşi totul baltă". Mişcarea de întreţinere e, însă, cu totul altceva. "Mişcarea te ajută să-ţi menţii sănătatea, să ai un tonus ridicat şi, în plus, îţi creşte încrederea în tine", spune campionul.

Ion recomandă novicilor să-şi înceapă antrenamentele cu analizele medicale, ca să înlăture riscul unor afecţiuni ce s-ar putea agrava în condiţii de efort, şi să se înarmeze cu răbdare. "Cea mai mare problemă a noilor veniţi e că se aşteaptă la performanţă peste noapte. Or, în sportul acesta nu există scurtături. Dacă vor să slăbească, un calcul realist ar fi să se raporteze la perioada în care s-au îngrăşat. Va dura tot atât, numai că va fi mai greu". În fond, el ştie cel mai bine. Nu degeaba şi-a scris pe perete în sala de antrenament: "Nu există progres fără sacrificii!".


"În culturism nu e ca în fotbal, să fugă colegii în locul tău, iar dacă ai noroc ajungi să marchezi un gol după ce ai stat lângă poartă la ciupeală. Aici urci pe scenă şi, în lumina reflectoarelor, sute de oameni îţi studiază până şi cel mai mic defect"

Ion Marin


A ZECEA, DE ZECE
Antrenamente non-stop

20 sala.jpgOm de afaceri şi sportiv în acelaşi timp, Ion Marin este patronul lanţului de săli de sport Gym Mar Strong, ajuns recent să numere zece localuri în diferite zone ale oraşului.

Sala din strada Tudor Vladimirescu 1 (blocul-turn) este prima din Transilvania deschisă non-stop şi se bucură deja de succes. "Deşi pare surprinzător, sunt foarte mulţi oameni care fie nu vor să fie văzuţi antrenându-se, fie au viaţă de noapte, fie lucrează ca taximetrişti sau chelneri, şi se antrenează noaptea pentru că acesta e ritmul lor de viaţă", spune Ion.

Cea mai modernă sală Gym Mar Strong din Oradea are 600 mp şi este structurată pe două niveluri. La parter, pasionaţii de culturism au la dispoziţie peste 60 de posturi de lucru pe aparate de ultimă generaţie, în vreme ce fetele îşi pot lucra corpul la etaj, în exerciţii de step aerobic, zumba, tae-bo, pilates şi multe altele, la un preţ al abonamentului de doar 130 lei pe lună.