A apărut, în excelente condiții grafice, volumul „Tăședanii secolului XX ”, o „monografie fotografică” formată din imagini comentate ce reușesc să contureze o inedită istorie a comunității, prin intermediul chipurilor sătenilor surprinse de aparatul fotografic. Cartea, realizată de comandorul de aviație (r) Ioan Mociar, stabilit în satul natal Tășad, este prezentată cititorilor BIHOREANULUI de prof. univ. dr. Anton Ilica, din Arad, „născut în fosta regiune Crișana, Tăgădău”.
Șoseaua dinspre Băile Felix spre Beiuș și mai apoi spre Deva se strecoară prin câteva peisaje impresionante. La kilometrul 22, se află localitatea Tășad, atestată documentar de pe la anul 1500, dar în hotarul satului, se află urmele unei cetăți dacice, numită de localnici Cetățeaua. Aici turiștii regăsesc o peșteră frumoasă, niște poiene străbătute de un râuleț care umezește rezervația naturală ”Calcarele tortoniene”. De vreo zece ani, colonelul comandor IOAN MOCIAR a revenit în satul său natal, întreținându-și pasiunea de a elabora o monografie, de a stimula interesul pentru istoria, geografia și spiritul bihorenilor din această zonă, de a face cunoscut spațiul cultural, social și economic tăședan.
Volumul Tăședanii secolului XX este o ”monografie fotografică”, o carte căreia nu i se pot găsi cusururi (Editura Primus, Oradea, 2023). Apărută în excelente condiții grafice, format A4, pe hârtie velină, volumul cuprinde numeroase fotografii (aproape numai fotografii comentate), reușind să contureze o interesantă machetă a istoriei sociale locale, prin intermediul ”chipurilor” sătenilor.
Răsfoirea celor 221 pagini devine o curiozitate ademenitoare, întrucât comentariile și explicațiile scurte ale lui Ioan MOCIAR sunt pline de farmec, prin poreclele purtate, prin identificarea profesiilor și prin modul în care le ordonează. Secvențierea albumului (deci gruparea fotografiilor) este realizată în funcție de fotografiile avute la dispoziție: Oameni, fapte și locuri; Elevi și dascăli; Miri și nuntași; Cătanele satului; Omagiu eroilor Tășadului; Arc peste timp; Articole din presă, hărți, documente.
Volumul se încheie cu un text biografic, care începe astfel: ”Pe 16 decembrie 1940, aproape de granița României sfâșiată prin Dictatul de la Viena cu doar aproape 4 luni în urmă, în comuna Tășad, județul Bihor, într-o familie de țărani români, se năștea Indriul (Andrei), pruncul mai mic al lui Nica Ciobii și a Savetei Țachii, în neamul Judeștilor, ce va fi mândru toată viața de numele primit” (schița biografică este alcătuită de comisar-șef rez Claudiu-Horațiu Judea, fiul).
Este favorul acordat unei distinse personalități a Tășadului; poate mai sunt și altele, care meritau un capitol special intitulat ”Personalități ale Tășadului”. Pesemne, între acestea ar fi avut loc autorul monografiei, Ioan Mociar, colonel - comandor de aviație, poate dascălul Pantelie Bugariu, cineva din familia Gavrilă, vreun preot, profesor, inginer ori țăran care a adus și întreținut faimă satului. Monografia fotografică e întâiul volum, de la care se pot rândui alte informații, la fel de interesante. Istoria națională este alcătuită din însumarea evenimentelor și participarea personajelor din micile istorii ale comunităților rurale.
Suntem impresionați de toponimie, care poate deveni subiectul unui studiu mai amplu. Poreclele (cognomen, cum mai spun filologii) au savoare și farmec, iar acestea dau mărturie asupra a trei generații: ”Vlaicu Florea cu Ana Tomii Moșului și a Anastasiei, soră cu Ioanea Tomii; bunicul lui Florian Judea a Mantului; Cheța Mihaiu Indiiului; Jidovița Petri Lucrăiții, Ana Hipului, mama Evei Ioanii Fâchii etc.
De altă parte, scurtele explicații la fotografii mărturisesc drame și tragedii: Mitru Iosâvii și-a pierdut degetele de la o mână, jucându-se cu o grenadă rămasă din război, Petrea Țâglii și Ioșca Tâglii au fost împușcați de milițieni (1952), în propria casă, pentru ”haiducia modernă”, frumoasa profesoară Aneta Mociar piere într-un accident al autobusului cu care făcea naveta, Țicărău Ioan este împușcat pe front la Odessa, Ruge Flore, Traianu Păcurar și Petrea Miculii au fost prizonieri la ruși, în Kazashstan, Ticărău Ioan, caporal-erou al satului, căzut la Odessa, precum și alți dispăruți în război.
Multe și frumoase s-au petrecut în satul Tășad. Unul se fălea cu bicicleta, altul cu Moskovici, altul avea o nevastă frumoasă cu păr ebeniu și ochi verzi, iar celălalt se mândrea cu droaia de nepoți sănătoși și neastâmpărați.
Facsimilarea unor documente din presa timpului și din arhivele familiale contribuie la completarea imaginii satului și faptelor tăședanilor. E ecoul acestora dincolo de orizontul rural al localității. Anunțul de concurs pentru ”stațiunea învățătorească din comuna Tășiadu, inspectoratul Oradiei-Mari” (Biserica și școală, Arad, 3/ 15 martie 1891), apoi articolul ”Bihorul continuă. Adunarea de la Tășad” (Tribuna, Arad, 4/ 17 mai 1907), care e un protest românesc împotriva Legii Apponyi (care se referă la predarea în toate școlile numai în limba maghiară), un articol din presa bucureșteană despre Dumitru Mociar a Petri Iosâvii din Tășad, care era student la Facultatea de mecanică a Institutului Politehnic București (1950), ”Vești din comuna Tășad” (Noua Gazetă de Vest, Oradea, 4 martie 1940), „In memoriam: Și medicii mor, nu-i așa” despre dr. Paul Horia din Tășad (Jurnalul bihorean, 16 nov. 2020), ”Pantelie Bugariu, brav învățător ortodox român, din Tășad” (Suflet Nou, iulie 2017, semnat de Ioan Mociar), apoi identificarea Tășadului pe hărțile Iosefine și Franciscane ale Bihorului, planuri topografice, obiecte arheologice, un tezaur de podoabe dacice de argint din perioada lui Burebista (sec. I, î Chr), harta hotarială (de hotar) a satului (1890), Registre parcelare (1904), scrisori, certificat de naționalitate, ordine de rechiziție, legitimații, diplome, brevete, procese-verbale etc.
Precizează Ioan Mociar, autorul, că o fotografie spune multe și mărturisirea ei este dreaptă. Poezia Părinții de Lucian Blaga (reprodusă în facsimil pe coperta 4) ne întărește credința că acest volum este un omagiu adus înaintașilor:
”Coboară-n lut părinții, rând pe rând,
În timp ce-n noi mai cresc grădinile,
Ei vor să fie rădăcinile,
Prin cari ne prelungim pe sub pământ”.
Ioan MOCIAR, autorul Monografiei fotografice despre Tășad, și-a câștigat dreptul la demnitate intelectuală, elaborând o asemenea carte, excelentă din toate punctele de vedere. Vizitând hotarul satului, am găsit un peisaj mioritic, de care oamenii sunt mândri, iar tăședanii, la rândul lor, sunt bihoreni cu prețuire pentru ținutul lor, harnici și făloși pentru casele frumos întreținute și pentru traiul lor liniștit, estetic și bine cumpătat.
Anton ILICA