Tribunalul Bihor s-a pronunţat, marţi, în procesul orădeanului Andrasi Zsolt, judecat pentru pornografie infantilă după ce şi-a fotografiat şi filmat fiicele vitrege, în vârstă de 6 respectiv 9 ani, în ipostaze pornografice, instantaneele urmând să fie vândute pe internet.

Judecătorii au decis condamnarea bărbatului la 5 ani de închisoare cu executare prin privare de libertate, pentru pornografie infantilă şi pornografie infantilă prin sisteme informatice. "Facem precizarea că judecarea cauzei a avut loc potrivit procedurii simplificate în cazul recunoaşterii vinovăţiei, condiţie în care potrivit dispoziţiilor legale, limitele de pedeapsă, care în cazul acestor infracţiuni sunt între 2 şi 10 ani, se reduc cu o treime", a declarat, marţi, pentru BIHOREANUL, Cornelia Precup, grefier în cadrul Biroului de presă al Curţii de Apel Oradea.

Andrasi Zsolt, 35 ani, a fost trimis în judecată în luna aprilie de Serviciul Teritorial Oradea a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
Potrivit comunicatului emis, pe 26 aprilie de Biroul de Presă al DIICOT, orădeanul Andrasi Zsolt a confecţionat şi a deţinut mai multe materiale fotografice cu reprezentări ale fiicelor sale minore, în vârstă de 6 respectiv 9 ani, având caracter pornografic.

"În cursul anului 2010, bărbatul a copiat şi a deţinut la locuinţa sa din Oradea, 75 de înregistrări video cu reprezentări pornografice cu minori, stocate pe două DVD - uri, în vederea postării materialelor pe internet", se specifica în comunicatul DIICOT.

Citeşte întreaga poveste în articolul: Tăticul porno