Bună ideea ca directorii companiilor ce aparţin de Primăria Oradea să fie retribuiţi în funcţie de performanţă. Dacă în sistemul bugetar s-ar fi generalizat un asemenea sistem, probabil că jumătate dintre angajaţi ar fi dispărut din schemă.
Pe aceeaşi linie cred că ar trebui să se instituie criterii de performanţă şi la Clubul Sportiv Municipal. S-a aplicat şi acolo o dată, dar numai la polo, că de baschet nu se poate atinge nimeni.
Spuneam acum câţiva ani că nu-i nicio sfârâială să fii mare conducător de club, câtă vreme banii curg gârlă de la Primărie şi sponsori. Vorba aia, dacă eşti prost de mic, când eşti mare numai te joci. Mai greu e când trebuie să şi produci bani, nu doar să-i toci.
Din păcate, am avut dreptate. A fost suficient să se retragă un sponsor ca baschetul orădean să scârţâie. Iar despre polo ce să mai vorbim? Am ajuns să ne bucurăm dacă mai învingem uneori pe Dinamo, deşi ani de zile nu ne putea bate Steaua, cu arbitrii cu tot.
Fotbalul nu a fost bun la Oradea pentru că banii se furau. Era o lume toxică. Chiar aşa, de ce să dăm 2.000 de euro pe lună unui fotbalist? Dar nu crâcnim când dăm 5.000 de euro unui baschetbalist.
Sportul orădean intră, încet, încet, în declin fiindcă nu a avut parte de o politică corectă. Preferăm poloişti rubiconzi din fosta Iugoslavie, mângâiaţi pe spate cu afecţiune de antrenori blânzi. Sau aducem baschetbalişti de mult lăsaţi la vatră, cu sume imense, de regulă prin acelaşi impresar.
Iar tinerii noştri sunt aruncaţi peste bord pentru că nu sunt rentabili. Ei nu mănâncă la cantină, nu dorm la hotel, nu vin prin impresari, nu au salarii suficient de mari ca să le poată împărţi cu alţii.
Atunci când ni se măresc impozitele, primarul ne povesteşte cum din banii colectaţi suplimentar se poate construit un pod. Oare câte poduri puteam face din banii care se risipesc pe la CSM?