Începând de joi, 27 februarie, cetățenii din Oradea și din toată țara își pot achita taxele și impozitele locale prin intermediul a două noi metode digitale: rețeaua SelfPay, care numără peste 12.000 de stații de plată, și aplicația mobilă SelfPay Now. Astfel, obligațiile fiscale (impozite, amenzi, chirii, taxe locale) și serviciile oferite de Primăria Oradea pot fi plătite simplu și rapid, din orice colț al țării.
Fără cozi și fără comisioane
Potrivit unei informări transmise de Biroul de presă al Primăriei Oradea, trei stații de plată SelfPay au fost instalate și în sediul Primăriei Oradea: două în Sala Ghișeelor (Piramida) și una pe holul de la intrarea din strada Primăriei.
Prin intermediul stațiilor de plată SelfPay, procesul este foarte simplu și durează doar câteva minute, contribuabilii nemaifiind nevoiți să se deplaseze la ghișee sau să aștepte la coadă pentru a le veni rândul. Contribuabili nu au comision pentru sumele achitate prin stațiile SelfPay.
„Prin parteneriatul cu rețeaua SelfPay, Primăria Oradea oferă cetățenilor încă o alternativă de plată digitală, rapidă și cât se poate de intuitivă atât a obligațiilor fiscale, cât și a celorlalte servicii oferite de către municipalitate. Această posibilitate se adaugă serviciilor online pe care le oferim deja orădenilor, prin intermediul www.oradea.ro”, a declarat Călin Corpaș, consilier al primarului și coordonator IT.
Cum se face plata prin SelfPay
La staţia de plată SelfPay, contribuabilul introduce CNP-ul (pentru persoane fizice) sau CUI-ul (pentru persoane juridice), moment în care aparatul afişează automat obligațiile de plată înregistrate la Primăria Oradea.
Se selectează taxele dorite și se achită fie cu numerar, fie cu card bancar. Stația eliberează o chitanță care confirmă tranzacția. Dacă plata a fost efectuată în numerar și există rest, acesta este imprimat sub formă de cod de bare și poate fi utilizat pentru alte plăți în rețeaua SelfPay.
Peste 300 de servicii disponibile prin SelfPay
Pe lângă taxele și impozitele locale, rețeaua SelfPay oferă și alte 300 de servicii utile, inclusiv olata facturilor la utilități (electricitate, gaze, internet, TV, telefonie, apă, salubritate), reîncărcare electronică a cartelelor de telefon, plata ratelor bancare, taxe pentru documente oficiale (pașaport, permis auto, înmatriculare auto etc.), bilete loto și alte servicii financiare.
De asemenea, plata impozitelor și taxelor se poate efectua oricând și de oriunde prin aplicația mobilă SelfPay Now, disponibilă pentru descărcare, gratuit, în Google Play, App Gallery și App Store.