Trei tineri din Tarcea au fost arestaţi, duminică, pentru tâlhărie calificată, după ce, vineri seară, au tâlhărit un taximetrist care îi transporta din Oradea până în Galoşpetreu.

Potrivit unui comunicat transmis, luni, de Biroul de Presă al Poliţiei Bihor, incidentul s-a produs vineri seară. Aflaţi în Oradea, cei trei s-au urcat într-un taximetru condus de un orădean de 50 ani căruia i-au cerut întâi să îi ducă la Clubul Valentine’s. După o oră, l-au chemat din nou, să-i transporte până în Săcueni, iar apoi în Galoşpetreu.

Odată ajunşi pe drumul comunal 4, în apropierea localităţii Galoşpetreu, cei trei l-au imobilizat pe taximetrist, astfel că acesta a pierdut controlul direcţiei, iar autoturismul a ieşit în decor, răsturnându-se în şanţul de pe partea stângă a direcţiei sale de deplasare.

"După producerea evenimentului rutier, cei trei sunt bănuiţi că l-ar fi agresat pe orădeanul de 50 de ani şi l-ar fi deposedat de o borsetă în care se aflau diverse documente fiscale, părăsind locul săvârşirii faptei", se arată în comunicatul Poliţiei.

Tâlharii nu au furat, însă, și banii taximetristului, deoarece, în timpul cursei, acesta şi-a dat seama că tinerii au gânduri necurate, motiv pentru care, într-un moment de neatenţie a "clienţilor", şi-a ascuns portmoneul şi telefonul mobil într-un locaş special al maşinii.

Paguba provocată de tâlhari a fost oricum însemnată, deoarece în urma incidentului rutier autoturismul a fost serios avariat, iar taximetristul a suferit numeroase leziuni pentru vindecarea cărora va avea nevoie de cel puţin 15 zile de îngrijiri medicale.

Cert e că tâlharii au fost prinşi în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o operaţiune de amploare a poliţiştilor Serviciului de Investigaţii Criminale în colaborare cu poliţiştii Secţiei Rurale Valea lui Mihai şi cu cei de la Postul de Poliţie Rurală Tarcea.

Este vorba despre Rezmuves Robert Aurel, 27 ani, Rezmuves Sandor, 22 ani, şi Farkaş Erno, 24 ani, toţi din comuna Tarcea, inculpaţi şi reţinuţi, sâmbătă, pentru24 de ore. Duminică, cei trei au fost prezentaţi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita şi la Judecătoria Marghita, și arestaţi pentru o perioadă de 30 de zile.