S-ar fi cuvenit, de Sărbători, ca din acest colţ - unde mereu am spus că cei care ne conduc nu merită nicio cruţare - să fiu mai optimist şi mai înţelegător. Realitatea ne spune, însă, că nu e cazul, că am fi ipocriţi, din simplul motiv că nu avem motive de speranţă.
Recenta tragedie din Parlament, cu bărbatul care şi-a dedicat tentativa de suicid premierului Emil Boc, este - în opinia mea - similară gestului artistului Liviu Babeş, care înainte de 1989 s-a incendiat şi şi-a dat drumul pe pârtie la Poiana Braşov, ca protest împotriva regimului comunist.
Vi se pare, poate, aiurea ca un jurnalist din provincie să comenteze o tragedie petrecută la atâta distanţă, în Capitală, la care, în plus, nici n-a fost martor direct. Veţi fi tentaţi să credeţi, poate, ceea ce deja guvernanţii insinuează, şi anume că o fi un deraiat psihic, care nu merită prea multă atenţie, ci doar internarea la ospiciu. Veţi socoti, probabil, că nu se cădea ca în Ajun de Crăciun un nimeni să-i tulbure pe diriguitorii care şi-au sacrificat sărbătorile ca să ne dea buget.
Fals! Tragedia acelui bărbat putea fi a oricărui român ajuns la capătul răbdărilor, sătul de cinismul guvernanţilor şi deplin deznădăjduit de câinoşenia cu care aceştia ne anunţă să strângem cureaua şi la anul. Era, aşadar, o chestiune de timp ca cineva, la Bucureşti sau Botoşani, la Constanţa sau la Oradea, să recurgă la un asemenea gest extrem. Pe de altă parte, e clar că omul, întrerupându-i premierului discursul, nu poate fi un nebun de vreme ce şi-a pregătit protestul. În fine, prin alegerea Parlamentului ca loc de manifestare, la fel de limpede e că şi-a gândit fapta şi i-a dat încărcătură de simbol, ca să fie lecţie de trezie.
În timp ce îngrozitoarele imagini curgeau la televizor, un coleg se întreba la ce folos acest protest, mai ales că, dacă murea, omul îşi lăsa orfani copiii pe care a simţit că nu-i mai poate creşte după ce Boc i-a tăiat unuia îndemnizaţia de handicapat. Dar se nasc alte întrebări. În logica asta, mai aveam o revoltă anticomunistă în '89? Iar după acea revoltă mai e normal să acceptăm tăierile cu capul plecat sau - dimpotrivă - raţional e să te opui ticăloşiei?
Nu drama şi nici gestul omului sunt de analizat, ci nepăsarea înspăimântătoare care i-a determinat pe parlamentarii puterii să nu reacţioneze la tragedie, văzându-şi de "ordinea de zi" ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ca nişte buldozere care nu se împiedică de-un ciot. Ei sunt adevăraţii autişti, mai desprinşi de lumea reală decât copilul bolnav al bărbatului ce s-a aruncat în gol.
E încă un semn că nu avem a ne aştepta la nimic omenesc de la cei aflaţi în fruntea bucatelor. Ştiu că cei mai mulţi dintre noi vom ignora "incidentul", mulţumiţi cu ce avem pe masă de Crăciun, dar mă tem pentru ce urmează. Mi-e, pur şi simplu, teamă...