Sărăcia şi naivitatea au făcut noi victime. La începutul lunii, sute de oameni din toată ţara s-au adunat la marginea Oradiei pentru a pleca în Germania, după ce plătiseră bani frumoşi unei firme care le promisese angajarea într-o fabrică.

Au luat, însă, plasă: n-a apărut nimeni să-i ducă în străinătate. Singurii care au stat de vorbă cu ei au fost oamenii legii. Aceştia au deschis urgent o anchetă şi, după numai o zi, i-au dibuit pe autorii escrocheriei. BIHOREANUL vă spune cum au pus totul la cale Jean Dominan şi Richard Vereş, doi şmecheraşi care s-au cunoscut pe vremea când erau chelneri şi care crezuseră că vor scăpa de răspundere scoţând la înaintare un personaj pe care urma să cadă toată vina. Numai că s-au înşelat până şi pe ei...

Amăgiţi din toată ţara

De mult n-a mai fost parcarea Real II aşa plină ca în seara de 3 august. Aproape 400 de persoane venite din toată ţara aşteptau autocarele care să-i ducă spre Germania, la ora 20 fix, conform contractelor semnate cu SC Dominan&Vereş SRL, o firmă din Oradea care le-a promis locuri de muncă într-o fabrică de piese auto din Bremen. După ce au constatat că nu venea nici un autocar, oamenii i-au sunat pe reprezentanţii firmei, dar degeaba. Nu le-a mai răspuns nimeni.

Revoltaţi, şi-au spus păsurile celor 60 de poliţişti sosiţi să-i audieze, cu şeful Poliţiei Bihor, Liviu Popa, în frunte, însoţit de adjunctul Ioan Brândaş, şeful Poliţiei Oradea, Alin Haniş respectiv de subcomisarul Lucian Hodoşan, şef Birou în cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor şi aflat în prezent la comanda serviciului. Mulţi erau cu atât mai disperaţi cu cât fie renunţaseră la locurile de muncă, fie se împrumutaseră pentru a face rost de banii pretinşi de firma de recrutare. "Mi-am amanetat lucruri din casă", plângea o orădeancă. "Şi eu, şi soţul am renunţat la serviciu. Bărbatu-meu şi-a sunat fostul patron să-l întrebe dacă îl reprimeşte la muncă, şi i-a zis că nu", se lamenta o altă femeie, din Arad.

Cei veniţi din alte judeţe, inclusiv din Mehedinţi, Alba, Mureş, Cluj, Botoşani şi chiar Bucureşti au fost invitaţi să scrie reclamaţiile chiar la faţa locului, pe capotele maşinilor, de către poliţiştii care avuseseră suspiciuni asupra afacerii încă înainte să izbucnească scandalul. Nu de alta dar pe 2 august descinseseră la sediul din strada George Enescu 7/A al firmei, de unde au ridicat acte, în prezenţa a două angajate găsite la birou. "Nu am putut face decât o verificare, deoarece încă nu se consumase nicio infracţiune", explica reporterului, câteva zile mai târziu, unul dintre ofiţerii care au participat la acţiune.

Anchetă-fulger

04 liviu popa.jpg"Am mai avut cazuri similare, dar minore, în care 10-20 de persoane au dat bani pentru deplasarea la muncă în străinătate, dar nicio situaţie de asemenea anvergură", declara şeful Poliţiei Bihor, Liviu Popa (foto). Tocmai dată fiind amploarea escrocheriei, numărul mare de victime şi prejudiciul estimat la peste 50.000 de euro, oamenii legii s-au mişcat extrem de rapid cu ancheta.

Pe baza informaţiilor deja culese, completate cu mărturiile păgubiţilor, în aceeaşi noapte de sâmbătă poliţiştii SIF Bihor l-au şi reţinut pe creierul afacerii, Jean Dominan, un tânăr de 25 de ani născut la Cehu Silvaniei (Sălaj), fost chelner la un restaurant din Felix. L-au "pescuit" când se întorcea cu prietena sa de la Arad, unde fuseseră la shopping într-un mall.

A doua zi, duminică, Dominan a fost audiat, iar judecătoarea Diana Comşa de la Tribunal i-a emis în aceeaşi noapte un mandat de arestare sub acuzaţia de înşelăciune. Poliţiştii l-au reţinut, tot duminică, şi pe asociatul lui Dominan, Richard Vereş, care însă, cel puţin deocamdată, a scăpat de arestare, fiind cercetat în libertate.

Cu premeditare

Ancheta, coordonată de şeful SIF, subcomisarul Lucian Hodoşan, sub supravegherea procurorului Alin Leucea, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, a scos la iveală faptul că Dominan, împreună cu Vereş, a înfiinţat firma având din start ca unic scop ţepuirea "fraierilor" pe care i-au amăgit cu un job bine plătit, cu 1.200-1.600 euro lunar, ca muncitori într-o fabrică de componente auto din Bremen, care nici măcar nu există. În schimb, au încasat de la clienţi câte 116 lei pentru un aşa-zis test psihologic, plus 130 euro pentru drumul până la Bremen. Dominan şi-a făcut publicitate într-un jurnal local, dar şi pe internet şi prin fluturaşi distribuiţi pe stradă, încă din luna mai, pentru a atrage cât mai mulţi muşterii, fără însă să aibă nici cea mai mică intenţie de a le mijloci un loc de muncă.

"Ca administrator al SC Dominan&Vereş SRL, inculpatul Dominan Jean a recrutat în perioada iunie-august 2013 sute de persoane susţinând că societatea sa deţine contracte cu societăţi din Germania, în baza cărora va trimite la muncă 400 de persoane. La controlul efectuat la sediul firmei în 2 august (n.r. - cu o zi înainte de scandalul din parcarea Real II) nu s-a putut prezenta niciun contract al societăţii cu o firmă din Germania şi niciun contract cu vreo firmă de transport persoane. Dominan Jean şi Vereş Richard au indus în eroare 354 de persoane, cauzând un prejudiciu de aproximativ 243.000 lei", s-a specificat şi în referatul prin care Parchetul Bihor a cerut arestarea escrocului. Măsura a şi fost dispusă de judecătoare pentru 29 de zile, care a motivat-o prin pericolul social al faptei, numărul mare de victime, riscul ca Dominan să se sustragă urmăririi, dar şi faptul că pedeapsa de care acesta e pasibil e mai mare de 4 ani.

Vinovatul misterios

La anchetă, Dominan a recunoscut că a administrat firma, dar numai până în 16 iulie, când a cesionat-o unui amic, Răzvan Pop, despre care oamenii legii aflaseră că era un hoţ mărunt, pus de mai multe ori sub acuzare, dar "iertat" cu simple amenzi administrative, fără a fi trimis în judecată. Dominan a pretins, însă, că atât timp cât a condus firma, nu a promis nimănui vreun loc de muncă, ci doar "promovarea" pe diverse site-uri a CV-urilor clienţilor.

Mai mult, Dominan a declarat că la începutul lunii iulie la sediul firmei s-a prezentat un bărbat, Făclie Adrian, care i-a cerut să găsească 400 de persoane pentru angajarea la Bremen, încheiând cu respectivul un contract de servicii în baza căruia a trimis clienţilor firmei notificări că vor fi trimişi la muncă. Tot el a susţinut că după 16 iulie, când i-a cedat firma lui Pop, i-a dat acestuia actele societăţii, casa de marcat şi baza de date, iar cheile de la birouri au fost predate de Vereş lui Făclie.

Atât doar că misteriosul Făclie, cel care l-ar fi păcălit pe Dominan, nu există! "În bazele de date ale serviciilor de evidenţă a persoanei din România nu există nicio persoană cu numele Făclie Adrian, astfel că susţinerile inculpatului sunt mincinoase, aşa-zisul contract cu acesta fiind încheiat doar pentru a orienta cercetările către o altă persoană, inexistentă. De altfel, în aşa-zisul contract nu a fost trecut decât numele Făclie Adrian, fără alte date de identificare, nici măcar un CNP, serie şi număr de carte de identitate, ceea ce creează suspiciunea, ţinând cont şi de verificările efectuate, că această persoană nu există", a reţinut instanţa.

Succes poliţienesc

Anchetatorii au descoperit, de asemenea, că deşi formal nu mai avea nicio calitate formală, Dominan continua totuşi să activeze la conducerea firmei. De altfel, el a şi "coordonat" inclusiv aşa-zisa testare psihologică a clienţilor, punându-i de fapt să completeze un chestionar "furat" de pe internet, încasând în schimbul acestui "serviciu" câte 116 lei de la fiecare, şi încheindu-le în numele SC Dominan&Vereş SRL aşa-zise contracte de muncă pe care, însă, doar le-a ştampilat, fără a le şi semna. Mai mult, ca să nu dea de bănuit, escrocul a eliberat victimelor inclusiv bonuri fiscale, pentru a lăsa impresia că totul era 100% în bună regulă.

04 Lucian Hodosan.jpg"Afacerea a fost plănuită din start ca o înşelăciune", a declarat pentru BIHOREANUL subcomisarul Lucian Hodoşan (foto), coordonatorul anchetei în caz. "Oamenii primeau doar actele adiţionale la contractul de muncă, în care firma se obliga să le asigure transportul până în Germania plus o chitanţă pentru taxa de transport", a mai explicat ofiţerul, care, duminică 4 august, alături de procurorul Alin Leucea, a efectuat şi o percheziţie la sediul firmei şi la apartamentul din Bulevardul Ştefan cel Mare unde Dominan stătea cu chirie.

Aici au fost găsiţi 25.800 lei, televizoare, laptopuri şi telefoane Iphone pe care escrocul le cumpărase cu banii încasaţi de la victime. Anchetatorii i-au descoperit şi un cont bancar în care avea 109.798 lei, precum şi un Volkswagen Golf. Banii şi bunurile au fost puse sub sechestru, urmând ca persoanele înşelate să fie despăgubite dacă Dominan şi Vereş vor fi condamnaţi.

Cât despre "papagalul" pe care cei doi l-au găsit pentru a-i transfera firma, Răzvan Pop, fost coleg de liceu cu Dominan, speriat sau avertizat de acesta, a dispărut încă din 2 august, fiind dat în urmărire. Nu de alta, dar şi prostia se plăteşte, la fel ca lăcomia amicilor care i-au pus "cadoul" în braţe...


CUM VĂ FERIŢI DE ŢEPE
Nu daţi nici un leu!

În România sunt înregistrate sute de firme care intermediază locuri de muncă în străinătate, multe dovedindu-se însă simple platforme pentru înşelarea naivilor. Motivul? Puţini români ştiu totuşi cum să se ferească de escrocherii şi încă şi mai puţini cunosc că pot obţine joburi în afară fără să scoată nici un leu din buzunare.

"Din 2007, odată cu aderarea la UE, românii au la dispoziţie programul EURES, cel mai sigur şi autorizat instrument de accesare a locurilor de muncă în străinătate", spune Simona Burdean, consilier al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor. Astfel, orice român poate obţine un job în ţările UE înregistrându-şi CV-ul pe site-ul www.eures.anofm.ro sau depunându-l la sediul AJOFM. "Când apare un loc de muncă potrivit aplicantului, îl sunăm şi îl programăm la interviu cu angajatorul. Toate demersurile nu-l costă pe cetăţean nici un leu", explică Burdean.

Românii pot apela şi la firme de recrutare, dar dacă acestea sunt serioase nu le percep nicio taxă. "Firmele serioase sunt înregistrate la ITM şi AJOFM, au contracte direct cu angajatorii din străinătate şi nu percep de la aplicanţi nici un leu, deoarece comisioanele le sunt plătite de angajatori. Deci, primul semnal de alarmă că oamenii pot fi înşelaţi e că li se cer bani", spune funcţionara. "Mi-e ciudă că despre Dominan&Vereş ne-au sunat să ne întrebe oameni din Alba, Cluj, Mureş şi din alte judeţe, dar nici măcar un singur bihorean. Bihorenii nu se informează", concluzionează reprezentanta AJOFM.

Citiţi pe această temă şi articolul "Sentinţă în dosarul escrocilor care au înşelat 400 de oameni promiţându-le joburi în Germania. "Creierul" grupării – 10 ani cu executare!"