Okazii.ro, unul dintre cele mai cunoscute talciocuri virtuale româneşti, cu peste 1,4 milioane de vizitatori lunar, musteşte de anunţuri. Poţi găsi orice. De la craniu de os uman folosit în scop didactic, capac de WC cu leduri sau Statutul Partidului Comunist din 1979, până la cosmeticale, telefoane mobile, haine, dar şi... ţepe din belşug!

O orădeancă s-a trezit săptămâna trecută că, în locul truselor cosmetice pe care le-a comandat, a primit un colet cu câteva zdrenţe jegoase. Şi nu e singura. Doar în ultimele luni poliţiştii orădeni au primit şase sesizări privind fraude comise de internauţii care postează pe Okazii.ro.

Super ieftin

Butonând pe internet, Dana a găsit pe Okazii.ro o trusă de farduri W7 Paint Box, cu 77 de culori. Fotografia era atractivă, ca atare a intrat în vorbă cu vânzătorul, un tânăr înregistrat sub pseudonimul tudor.hansen. S-a tocmit cu el şi i-a comandat trei seturi. Preţul l-au stabilit la câte 40 de lei pentru fiecare, în condiţiile în care un magazin virtual specializat pe cosmetice cere 55 de lei. "Am comandat pentru mine şi pentru două prietene. Urma să împărţim şi taxele poştale, aşa că ieşeam mult mai ieftin decât să fi luat din alte parte", spune femeia.

Problema e că, până să ajungă la Oradea, trusele de machiaj s-au transformat într-un pachet de zdrenţe. "Pe 5 octombrie m-am dus la oficiul poştal să ridic pachetul. L-am şi desfăcut acolo, după ce am plătit. Într-o cutie de pantofi erau nişte haine vechi, mirosind îngrozitor", spune Dana.

Escroc cu gură mare

Cu ajutorul funcţionarelor poştale, tânăra a sunat la oficiul unde urma să fie ridicată contravaloarea coletului şi a solicitat să blocheze banii, apoi s-a dus la Poliţie să reclame frauda. Concomitent a contactat şi administratorul site-ului okazii.ro, cerându-i să ia măsuri împotriva escrocului.

"A doua zi m-a sunat individul. Nu ştia că eu deja ridicasem coletul şi m-a sunat să mă ameninţe că, dacă nu mă duc după el, va trimite ţiganii peste mine. I-am zis că l-am luat de la poştă, dar şi că îl reclam pentru înşelăciune. Mi-a zis că degeaba fac orice, că are prieteni procurori şi n-am ce-i face", povesteşte ea.

Fraude blocate

Dana nu e prima persoană păţită, motiv pentru care administratorii site-ului au decis să ia măsuri împotriva escrocilor. Astfel, după încheierea unei tranzacţii, ambii utilizatori au posibilitatea de a acorda un calificativ celuilalt, pentru a-şi exprima opinia faţă de modul în care a decurs tranzacţia. Totodată, fraudele se pot raporta imediat, iar dacă se confirmă, conturile de pe care s-au comis sunt imediat blocate.

Chiar şi aşa, forumurile online sunt pline de sesizările celor ţepuiţi pe Okazii.ro, iar la Poliţia Oradea, doar în ultimele luni, şase persoane au reclamat faptul că au căzut victime unor escrocherii din talciocul virtual. O orădeancă a primit, de pildă, tenişi folosiţi în locul pantofilor Prada pe care îi comandase, iar alte persoane care au comandat telefoane mobile au ridicat colete cu ziare, mere stricate sau pietre. Cel mai scump a plătit un orădean care a comandat un celular Nokia 8800 Gold Arte, scos la vânzare cu 3.000 de lei, adică la jumătate din preţul real, care este în jur de 5.900 de lei, primind însă doar carcasa telefonului.

Din teribilism

În majoritatea cazurilor, poliţiştii i-au găsit pe escroci, tineri între 16 şi 24 de ani, din Capitală şi împrejurimi, care au comis faptele într-un moment de plictiseală ori din lipsă de bani. Pagubele create au fost recuperate, mai puţin cea a orădeanului care-şi comandase telefonul mobil, autorul în acest caz nefiind încă identificat.

08 Alina_1.jpg"Important este ca persoanele înşelate să solicite imediat ajutorul Poliţiei şi, totodată, să ceară funcţionarilor poştali să blocheze contravaloarea coletului la destinaţie, iar cei de acolo să sune la Poliţie când destinatarul sumei se prezintă să ridice banii. Astfel, autorii înşelăciunilor pot fi identificaţi în timp util, iar victimele îşi pot recupera banii", arată unul dintre poliţiştii care s-au ocupat de astfel de cazuri.

Pe de altă parte, însă, ofiţerii recomandă amatorilor de chilipiruri să acorde mai multă atenţie tranzacţiilor pe internet. "Să cumpere numai după ce au verificat identitatea şi adresa vânzătorului şi să respecte instrucţiunile furnizate de administratorii site-urilor în ce priveşte securitatea tranzacţiilor", explică purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul Alina Dinu (foto). Altminteri, riscă să beneficieze de aceeaşi "superofertă". Gunoaie la preţ de lux...


ŞMECHER PRINS
Cacealmaua Logan

Înşelăciunile virtuale au ajuns la ordinea zilei, printre metodele tipice de fraudare numărându-se furtul datelor de identificare a unor conturi sau carduri bancare, dar şi anunţarea unor promoţii false pe internet.

O astfel de promoţie a fost şi cea lansată în vara aceasta de un arădean de 25 de ani. Tânărul a creat un site pe Internet, www.castigaunlogan.webs.com, şi, sub sigla Dacia, a anunţat câştiguri în autoturisme Dacia Logan. Pe site erau postate numele unor persoane, ca aşa-zişi câştigători, care erau apoi abordate telefonic ori prin sms pentru a plăti sume între 1.000 şi 6.000 de lei ca taxe de curierat.

Pe 6 iunie, arădeanul a fost prins de poliţiştii orădeni, nu înainte însă ca acesta să fi înşelat opt persoane din Oradea şi alte localităţi din ţară. Poliţiştii nu exclud însă posibilitatea ca tânărul, trimis în judecată în stare de libertate, să mai fi făcut şi alte site-uri cu false promoţii.