Din cauză că Oradea a intrat în scenariul roșu, fiind depășită rata de 3 cazuri Covid-19 la mia de locuitori, spectacolele programate în perioada următoare la Sala Mare a Teatrului Regina Maria, dar și în Sala Arcadia au fost amânate. Acestea vor fi reprogramate după ridicarea restricţiilor.
Astfel, cei care au achiziţionat bilete la spectacolele "Drag mi-i cântecul şi jocul" (28 octombrie), "Pinocchio" (30, 31 octombrie), "1+1=" (31 octombrie), "Creştini" (31 octombrie) şi "Trei femei înalte" (5 noiembrie) le pot păstra, acestea fiind valabile la reprezentațiile reprogramate.
Persoanele care doresc însă să li se returneze contravaloarea biletelor pot solicita acest lucru trimiţând un e-mail la adresa teatrulreginamaria@yahoo.com.
"În ceea ce priveşte reprezentaţiile programate în luna noiembrie, iniţial se vor putea face doar rezervări, urmând ca achiziţionarea biletelor să aibă loc în momentul în care există certitudinea că evenimentul va fi susţinut", se arată într-un comunicat transmis de biroul de presă al instituţiei culturale.
Rezervările se pot face: prin Agenţia teatrului, fie la adresa de e-mail rezervari@teatrulreginamaria.ro, fie personal sau la numărul de telefon 0359452324, conform programului (marţi şi joi în intervalul orar 14-18 şi sâmbătă între orele 10-12), la numerele de telefon 0753404257 (Virginia Oanţo - Trupa Iosif Vulcan) şi 0752165001 (Bianca Segărceanu - Trupa Arcadia) - departamentul de organizare spectacole sau trimițând un mesaj direct pe paginile de Facebook ale Teatrului Regina Maria sau Teatrului Arcadia.
Spectatorii sunt rugaţi să pună la dispoziţia instituției următoarele informaţii: nume şi prenume, adresă de e-mail şi număr de telefon. Acestea vor fi utilizate doar pentru a fi ţinuţi la curent cu situaţia reprezentaţiei pentru care rezervă bilete.
Persoanele care rezervă bilete vor fi contactate de reprezentanții teatrului cu cel puţin 48 de ore înainte de desfăşurarea evenimentului de care sunt interesaţi, pentru a li se aduce la cunoştinţă dacă spectacolul va avea loc sau se amână ori anulează, iar dacă reprezentaţia se va susţine, confirmarea locurilor rezervate se va face prin achiziţionarea biletelor de la agenție.
PROGRAMUL LUNII NOIEMBRIE
*Atenție, însă, programul poate suferi modificări!
Sâmbătă, 14 noiembrie – 19:00 | Sala Mare – PREMIERĂ +14
Moştenirea norocului de Thanasis Papathanasiou şi Mihalis Reppas, regia Radu Nichifor
Duminică, 15 noiembrie, ora 11:00 – Sala Arcadia + 5 ani
Frumoasa şi bestia, adaptare după Jeanne Marie Leprince de Beaumont, Regia: Florian Silaghi
Duminică, 15 noiembrie – 19:00 | Sala Mare +14
Moştenirea norocului de Thanasis Papathanasiou şi Mihalis Reppas, regia Radu Nichifor
Marţi, 17 noiembrie, ora 19:00 – Sala Mare +14
Creştini de Lucas Hnath, regia Radu Iacoban
Miercuri, 18 noiembrie – ora 19:00 | Sala Arcadia +16 – SOLD OUT
Trei femei înalte de Edward Albee, regia Diana Păcurar
Joi, 19 noiembrie, ora 19:00 – Sala Mare
Poveste de toamnă – Spectacol Ansamblul Artistic Profesionist Crişana
Vineri, 20 noiembrie, ora 19:00 – Sala Arcadia + 4 ani
Cenuşăreasa, regia Adela Moldovan
Duminică, 22 noiembrie, ora 11:00 – Sala Arcadia – 4 ani – 3D
Gulliver, adaptare după Jonathan Swift, regia artistică şi scenariul: Radu Dinulescu
Duminică, 22 noiembrie, ora 11:00 – Sala Mare
Vrăjitorul din oz, scenariul şi regia: Dan Mirea
Duminică, 22 noiembrie – ora 19:00 | Sala Arcadia +16 – SOLD OUT
Trei femei înalte de Edward Albee, regia Diana Păcurar
Marţi, 24 noiembrie – 19:00 | Sala Mare +14
Moştenirea norocului de Thanasis Papathanasiou şi Mihalis Reppas, regia Radu Nichifor
Joi, 26 noiembrie – 19:00 | Sala Mare +12
Profu` de franceză, adaptare de Matei Mircioane după Tudor Muşatescu, regia Dan Mirea
Vineri, 27 noiembrie, ora 19:00 – Sala Arcadia + 3 ani
Pinocchio, adaptare după Carlo Collodi, scenariul şi regia: Adela Moldovan
Sâmbătă, 28 noiembrie, ora 11:00 – Sala Arcadia + 3 ani
Pinocchio, adaptare după Carlo Collodi, scenariul şi regia: Adela Moldovan
Sâmbătă, 28 noiembrie, ora 19:00 – Sala Arcadia +9 ani
Mult aer pentru nimic, dramaturgia Ana Cucu Popescu, regia: Delia Gavliţchi
Sâmbătă, 28 noiembrie – 19:00 | Sala Mare
...ESCU, de Tudor Muşatescu, regia Claudiu Goga – partea I
Duminică, 29 noiembrie – 19:00 | Sala Mare
...ESCU, de Tudor Muşatescu, regia Claudiu Goga – partea a II-a