Începând de luni, 13 aprilie, orădenii vor fi testați cu termometre cu citire de la distanță pe stradă, în piețe și la locul de muncă. Este o măsură preventivă pentru a identifica persoanele care prezintă febră, un simptom al infectării cu COVID-19.
Cu termometrul la poartă...
Măsura, valabilă pentru municipiul Oradea, a fost anunţată de primarul Ilie Bolojan săptămâna trecută şi a fost oficializată prin prima hotărâre a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, publicată pe 9 aprilie.
"La articolul 1 al hotărârii se stipulează că începând de luni, 13 aprilie, toate companiile private şi instituţiile publice din municipiul Oradea care au peste 50 de angajaţi sunt obligate să asigure trierea personalului la intrarea în schimburi şi în timpul activităţii prin verificarea temperaturii cu termometre cu citire de la distanţă", se menţionează într-un comunicat al municipalităţii.
Potrivit articolului 2 al hotărârii, companiile care nu au termometre pot cere Primăriei să le pună la dispoziţie.
Conform evidenţelor municipalităţii, în Oradea funcţionează circa 300 de companii şi instituţii publice cu peste 50 de angajaţi.
Primăria a achiziţionat circa 2.000 de termometre, iar o parte din ele vor fi puse la dispoziţia firmelor cu titlu gratuit pentru a le sprijini să îşi continue activitatea în ciuda epidemiei de coronavirus.
Toţi orădenii vor fi testaţi
Tot începând de luni testarea cu termometrul va fi obligatorie la intrarea în pieţele din municipiu, pentru a preveni transmiterea virusului în spaţiile aglomerate.
"Începând cu data de 13 aprilie 2020, în zonele de acces din pieţele agroalimentare din Municipiul Oradea, toate persoanele care intră în piaţă vor fi testate cu termometre cu citire de la distanţă", se menţionează în articolul 3 al hotărârii.
Măsura va fi extinsă inclusiv asupra trecătorilor de pe stradă. "Echipajele Poliţiei care sunt în oraş şi verifică declaraţiile pe proprie răspundere ale persoanelor care se deplasează vor verifica şi temperatura acestora, cu termometre puse la dispoziţie de către Primărie", a transmis Primăria.
Articolul 4, şi ultimul, al hotărârii publicate joi prevede că în pieţele agro-alimentare din municipiu este permisă comercializarea răsadurilor şi a produselor pentru protecţia plantelor cu condiţia respectării stricte a măsurilor de prevenţie a infecţiei cu coronavirus.