Echipa de seniori a clubului Tengo Salonta a cucerit din nou titlul național la tenis cu piciorul, după ce la etapa finală a Campionatului Național, care a fost organizată chiar de formația salontană, a reușit să câștige toate jocurile.
Înainte de debutul jocurilor programate la sălile Sándor Péter și Nicolae Talpoș din Salonta, organizatorii au aplicat mai multe protocoale impuse de autorități în timpul pandemiei de coronavirus. Din acest motiv, jocurile au debutat cu oarecare întârziere.
Dacă la finala de anul trecut, sala Talpoș a fost plină cu iubitori ai sportului cu mingea la fileu, de această dată, accesul spectatorilor nu a fost permis, însă organizatorii (Asociația Județeană de Fotbal-Tenis Bihor și CS Tengo Salonta) au găsit o soluție pentru a-i răsplăti pe cei mai fideli suporteri, asigurând transmisiunea online pe canalul YouTube al AJFT Bihor.
Dintre cele 10 echipe participante, cele două formații din Bucovina (Superstar Black Hill Vatra Dornei și Bucovina) nu au putut ajunge.
În urma tragerii la sorți a rezultat o grupă A echilibrată, în care oricare dintre echipe putea obține biletele pentru careul de ași. În cele din urmă, orădenii și timișorenii au obținut calificarea în dauna celor de la Dumbrăvița și Satu Mare.
În cvartetul B, seniorii de la Tengo nu au avut probleme în a obține biletele pentru semifinală, fiind urmate de colegii de la juniori, însă, trebuie apreciat și efortul echipelor de la Baia Mare și Negrești Oaș.
Exceptând disputa dintre echipa din Oradea și juniorii de la Tengo, care s-a încheiat cu succesul grupării de pe Crișul Repede, toate celelalte partide din careul de ași s-au încheiat în minimul de seturi. Deținătoarea titlului, Tengo Salonta, și-a adjudecat și locul I din acest sezon, după victoriile obținute cu Timișoara și Oradea, în timp ce juniorii clubului salontan, pregătiți de Alex și Vasile Sorean jr., au furnizat încă o surpriză, încheind pe ultima treaptă a podiumului etapei, după ce au reușit să învingă formația de pe Bega. Dumbrăvițenii și sătmărenii au ieșit învingători din jocurile de clasament disputate în compania celor din Negrești, respectiv Baia Mare.
Festivitatea de premiere a fost oficiată de Gheorghe Grădinaru, președintele de onoare al AJFT Bihor. Pe lângă cupele oferite în urma întocmirii clasamentului general, bazat pe punctele acumulate la fiecare etapă în parte, organizatorii au acordat și o distincție pentru cel mai reușit turneu. Premiul a ajuns în posesia Junilor din Satu Mare, aflați la prima participare în campionat.
”Am reușit să organizăm o competiție care nu doar că a reunit, ci a și întărit familia tenisului cu piciorul din România. Le mulțumesc tutoror participanților și celor care au contribuit la buna desfășurare a acestei competiții în toate locațiile în care am pășit în cursul acestui an”, a spus la final președintele AJFT Bihor și Tengo Salonta, Vasile Sorean.
Sezonul de tenis cu piciorul nu s-a încheiat încă. AJFT Bihor pregătește o provocare intitulată Master Cup la care vor participa cele mai bune două echipe din cadrul Campionatului Național de Fotbal-Tenis (Comexim R Lupeni și Victory Cluj-Napoca) și cele mai bune formații din campionatul recent încheiat (Tengo seniori, Dumbrăvița, Tengo juniori și Timișoara). Competiția va avea loc la Salonta sâmbătă, 25 octombrie și-l va avea ca invitat pe Frederico Tavares, președintele Federației Române de Fotbal Tenis.
Campionatulul României la Tenis cu Piciorul, etapa finală, grupa A:
Finala Campionatului și premierea câștigătorilor:
Loturile echipelor bihorene prezente la etapa finală:
Tengo Salonta Seniori: Bagosi István, Nagy Darius, Sorean Vasile, Sorean Alex, Denis Purja, Illyés Gergö.
Tengo Salonta Juniori: Marc Bence, Lăzău Norbert, Kádár Imre Péter, David Suciu.
Futnet Oradea: Ioan Creț, Paul Creț, Szabó Ferenc, Adrian Botoș, Szabٔó Levente, Bálintfy Ede, Nicolae Toth.