Un bărbat de 32 ani din comuna bihoreană Tăuteu a fost arestat, joi, de un judecător de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor, pentru o perioadă de 30 de zile.

Decizia a fost luată la solicitarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, care îl acuză pe Adrian Oşvat de tentativă de omor, după ce, pe 17 octombrie, şi-a înjunghiat un consătean în timpul Festivalului verzei.

"În seara de 17 octombrie, inculpatul a avut o altercaţie spontană cu victima, consătean cu el, a scos un briceag şi a înjunghiat-o în abdomen", a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, procuroarea Maria Cotrău.

Bărbatul rănit a fost internat imediat la Spitalul Judeţean şi supus unei intervenţii chirurgicale, starea lui fiind stabilă. Expertiza medico-legală dispusă de procurori şi comunicată, miercuri, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a arătat că leziunile suferite de victimă nu i-au pus viaţa în pericol. Cu toate acestea, anchetatorii au decis să ceară arestarea "cuţitarului", considerându-l pericol social.

"Fapta a fost comisă în public, de faţă cu sute de persoane şi cu intenţie", a explicat purtătorul de cuvânt al Parchetului Bihor motivul pentru care, miercuri, Adrian Oşvat a fost reţinut, iar joi a fost prezentat în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Măsura nu este, însă, definitivă, întrucât poate fi contestată la Curtea de Apel Oradea.