Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor au finalizat cercetările faţă de trei constănţeni acuzaţi că au înşelat cunoscutul distribuitor local de materiale de construcţii Tiger Amira cu aproape un milion de lei şi au propus trimiterea lor în judecată pentru înşelăciune.

Nicolae Cartale, 35 ani, e acuzat că, în calitate de administrator al firmei constănţene Altira Art SRL, a achiziţionat, în perioada octombrie 2008 - ianuarie 2009, de la firma orădeană materiale de construcţii în valoare de 960.647,31 lei, pentru plata cărora ar fi emis cinci bilete la ordin, scadente în perioada aprilie - mai 2009, bilete care au fost refuzate la plată din cauza lipsei totale de disponibil în cont.

"După aceeaşi metodă, constănţeanul a mai achiziţionat mărfuri de la două firme din Municipiul Bucureşti, toate materialele de construcţii fiind vândute la negru", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Ulterior, prin intermediul unui alt constănţean, Ion Mercan, 30 ani, a trecut firma pe numele unui unui concetăţean cu situaţie materială precară. Ca să accepte, Alexandru Anghel, 35 ani în vârstă de 33 de ani, a primit pe lângă părţile sociale ale societăţii şi 5.000 de lei.

"Ceilalţi doi suspecţi (Ion Mercan şi Alexandru Anghel - n.r.) sunt acuzaţi că, după preluarea părţilor sociale, au retras şi şi-au însuşit disponibilul existent în contul societăţii cu sediul în Constanţa, lipsind astfel păgubiţii de posibilitatea de a-şi recupera prejudiciul", a spus inspectorul principal Alina Dinu.

Prejudiciul total provocat astfel de cei trei suspecţi este de 1.270.408,27 lei.

În iulie 2009, Nicolae Cartale a fost reţinut de poliţiştii Antifraudă pentru 24 de ore sub acuzaţia de înşelăciune şi prezentat Tribunalului cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a respins însă cererea, iar Curtea de Apel i-a interzis să părăsească ţara pentru 30 de zile, măsură care nu a fost prelungită ulterior.