Teqball-ul, noua senzaţie din lumea sportului şi a disciplinelor sportive, se poate practica de acum şi în Oradea. Este vorba despre un sport care seamănă izbitor cu fotbal-tenisul, doar că se joacă pe o masă curbă, în genul mesei de ping-pong. Acesta a devenit tot mai practicat în ultima perioadă, în special de către fotbalişti sau foşti fotbalişti, şi se poate juca la simplu sau dublu, cu reguli destul de simple.

În Oradea practicarea acestui sport este posibilă de acum la Baza Sportivă Tineretului, unde la începutul acestei săptămâni a fost inaugurată masa de Teqball. Printre cei care au evoluat în primul joc se numără doi dintre cei mai tehnici jucători de fotbal orădeni: Sebastian Achim şi Tibi Szeles.

"Este un joc foarte interesant, captivant, care îmbină tehnicitatea din jocul de fotbal cu viteza de reacţie, execuţia, într-un timp scurt şi pe o suprafaţă mică, elemente ce impun şi o viteză de gândire rapidă. Masa de joc stă la dispoziţia doritorilor la Baza Sporitvă Tineretului", a declarat administratorul bazei, Spiros Baltsavias.

De menţionat că acest nou sport este reprezentat la nivel internaţional de Federaţia Internaţională de Teqball (FITEQ), iar după ce o serie de fotbalişti celebri au fost atraşi de noul sport, acum se urmăreşte chiar includerea Teqball în rândul disciplinelor olimpice.