Ideea amenajării unor terase cu vedere la Crişul Repede a apărut încă din primul mandat al primarului Ilie Bolojan. Pe cât de bună, pe atât de greu de pus în practică!

Şase ani mai târziu, amplasamentul fostului Budi Bar de vizavi de Primărie este tot dezafectat, iar Casa Pompelor de la capătul Podului Dacia - tot o ruină. Dacă primul proiect s-a împotmolit la licitaţie, cel de-al doilea a fost sabotat de indolenţa aganjaţilor Administraţiei Imobiliare.

03_proiect_bihoreanul.jpg"Probleme tehnice"

Lotus Center a câştigat în luna mai concesionarea pentru 25 de ani a suprafeţei de 300 metri pătraţi de pe malul stâng al Crişului Repede având cea mai bună ofertă tehnico-economică. Firma şi-a asumat o investiţie de 1,3 milioane lei constând în construirea pe amplasamentul Casei Pompelor a unui restaurant cu pereţi din sticlă cu vedere la râu (foto), înconjurat de o zonă verde formată din copacii deja existenţi şi un covor de gazon. La semnarea contractului, investitorul şi-a asumat obţinerea autorizaţiei de construire în cel mult şase luni. Dar nu a reuşit nici până astăzi...

După câştigarea licitaţiei, reprezentanţii firmei au descoperit că nu pot înscrie concesiunea amplasamentului în Cartea Funciară pentru că AIO a scos la licitaţie... amplasamentul altuia. Conform CF-ului, Casa Pompelor aparţine într-adevăr Primăriei, dar terenul de sub construcţie e al Universităţii Oradea!

Investitorul nu a reuşit nici până astăzi să primească o explicaţie validă de la reprezentanţii municipalităţii. La adresa Lotus Center conducerea AIO s-a limitat să invoce în scris "probleme de natură tehnică", fără să precizeze cum va rezolva problema. Pentru că nu ştie!

Adevărul e că, obişnuiţi să muncească cu hei-rup-ul, angajaţii AIO au scos concesiunea la licitaţie fără să verifice documentele, ajungând în situaţia de a nu putea pune terenul la dispoziţia investitorului. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât acesta vrea să se cofinanţeze printr-un proiect european şi riscă să piardă finanţarea...

03_Constantin_Bungau_bihoreanul.jpg"Probabil este al Primăriei"

Culmea este că, deşi nu poate dovedi, municipalitatea chiar este proprietară pe terenul de la capătul podului Dacia, lucru recunoscut inclusiv de reprezentanţii Universităţii. "Probabil este al Primăriei, noi nu am avut niciodată teren acolo", spune rectorul Constantin Bungău (foto).

Încurcătura a fost provocată în urmă cu câţiva ani de un angajat al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bihor, care, la fel de zăpăcit ca angajaţii AIO, a mutat din greşeală dintr-un număr topo în altul terenuri din zona centrală. Realizând că au rămas în acte fără 1.254 mp de sub clădirea şi curtea Facultăţii de Medicină, juriştii Universităţii au dat în judecată firma Termoelectrica şi Administraţia Imobiliară Oradea, la care a ajuns terenul, pentru recuperarea acestuia. Printr-o sentinţă din 2013 Tribunalul Bihor a dispus nu doar "retrocedarea" suprafeţei, ci şi reîntregirea numărului topografic iniţial, aflat pe Universitate încă din 1992.

Cum din acesta s-au desprins peste ani toate parcelele de teren de pe malul Crişului Repede, fără să ştie, municipalităţii i-a cam fugit pământul de sub picioare. "Noi ne-am cerut numai terenul nostru, fără alte amplasamente. Probabil se va opera o rectificare la Cadastru. Nu înţeleg de ce nu s-a făcut până acum", spune Adrian Bărui, juristul Universităţii care s-a ocupat de caz.

Demersuri în gol

Reprezentanţii municipalităţii spun că acum pun ordine în acte. "Se fac demersuri pentru intabularea terenului pe municipalitate", a declarat Csilla Petri, purtătorul de cuvânt al Primăriei. Când se vor finaliza, nu ştie nimeni.

Oricum, situaţia e şi mai complicată decât atât. Pe lângă că au licitat concesionarea terenului şi a clădirii fără să verifice dacă le deţine cu acte, angajaţii instituţiei au uitat inclusiv să le scoată din domeniul public. Acestea nu pot fi nici măcar înstrăinate, darămite distruse. Or, AIO tocmai asta cere investitorului: demolarea clădirii şi construirea alteia noi! Pe lege, această operaţiune devine posibilă doar după trecerea imobilului în proprietatea privată a oraşului, altfel constructorul viitoarei terase riscă să înfunde puşcăria.

Un asemenea transfer se face doar prin Hotărâre de Consiliu Local, iar cum municipalitatea nu a făcut niciun demers în acest sens, va mai curge multă apă pe Criş până când Lotus Center va putea începe lucrările la noua terasă. Mai ales la cum "o scaldă" funcţionarii Primăriei...