La aproximativ trei luni după ce a fost câştigat proiectul pentru construirea unui teren sintetic de minifotbal la Luncşoara, noul edificiu sportiv a fost inaugurat pe 10 octombrie.

Construit de firma Timovladian Aqua Parc, administrată de Spiros Baltsavias şi specializată în construcţii de baze sportive, terenul beneficiază de instalaţie de nocturnă, are dimensiunile standard pentru orice competiţie de minifotbal: 42x23m, gazonul de 50 mm, omologat FIFA, fiind fabricat de celebra firmă belgiană Lanos Sports.

Pentru a se ajunge la finalitate, Asociaţia "Luncşoara Bihorului" a aplicat pentru un proiect al UEFA Fundation for Children, privind construirea a 32 de terenuri de fotbal pentru copii. Ideea a aparţinut profesorului de matematică Adrian Botici, fost jucător, în prezent director al Şcolii Gimnaziale Luncşoara, iar avizul fundaţiei UEFA a fost favorabil.

Astfel, s-a obţinut suma de 33.000 euro de la UEFA, dintr-un total de aproximativ 50.000 euro cât a costat întreaga lucrare. FRF şi-a dat acceptul de principiu pentru a susţine financiar completarea sumei necesare, iar primarul din comuna Auşeu, Mitică Lazăr, a sprijinit punerea în aplicare a proiectului.

Împreună cu consilierul judeţean Ancuţa Şchiop şi cu profesoara Anca Lucia Muha, directorul Adrian Botici a creat o echipă care a dus la bun sfârşit proiectul.

La evenimentul de inaugurare, în cadrul căruia preotul paroh Aurel Copăceanu a ţinut o slujbă de sfinţire, au participat multe oficialităţi: Mircea Mălan (vicepreședinte CJ Bihor și fost viceprimar al Oradiei), Ioan Cupşa (deputat), Julien Mateaş (consilier judeţean), Ioan Todoca (primar Aleşd), Dorel Cosma (primar Vadu Crişului), Adrian Petroi (primar Hidişelu de Sus), Vasile Cociuba (primar Vârciorog), Benedek Lasak (primar Şinteu), Florin Creţ (director Spitalul Orăşenesc Aleşd), Sorin Motoca (consilier judeţean). De asemenea, AJF Bihor a fost reprezentată de Peti Boroş, secretarul general, FRF fiind parte a acestui proiect.

După discursurile oficialităţilor, s-a trecut la "joacă", pe noul edificiu sportiv disputându-se la inaugurare prima ediţie a Cupei Luncşoara la minifotbal. Turneul a fost prefaţat de un meci demonstrativ unde AEK Oradea, care l-a avut în componenţă şi pe Zeno Bundea, a primit replica dârză a Selecţionatei comunei Auşeu, gazdele câştigând cu 7-4.