UEFA va direcţiona 33.000 de euro în Bihor, pentru construirea unui teren de minifotbal la Şcoala Gimnazială Luncşoara, comuna Auşeu.
Asociaţia "Luncşoara Bihorului" a aplicat pentru un proiect al UEFA Fundation for Children, privind construirea unui teren de fotbal pentru copii. Ideea a aparţinut profesorului de matematică Adrian Botici, fost jucător, iar actualmente director al Şcolii Gimnaziale Luncşoara, iar avizul fundaţiei UEFA a fost favorabil.
Astfel, unitatea va primi 33.000 de euro, dintr-un total de aproximativ 50.000, cât ar costa întreaga lucrare, pentru construirea terenului în curtea şcolii din Luncşoara. FRF şi-a dat acceptul de principiu pentru a susţine financiar completarea sumei necesare. "Forul continental, sub egida fundaţiei pe care o patronează, UEFA Foundation for Children, a susţinut construirea a 32 de terenuri. Am avut bucuria să fim chiar primii pe această listă", a spus directorul şcolii din Luncşoara, Adrian Botici. Acesta speră ca noul edificiu sportiv să fie gata în timp record, până la finele lunii august.
Terenul va fi construit în perioada imediat următoare de cunoscuta companie orădeană Timovladian Aqua Parc, cu o vastă experienţă în construirea terenurilor sportive.
"Terenul va avea dimensiunile standard pentru minifotbal, 42x22m, va beneficia de gazon sintetic omologat FIFA şi de instalaţie de nocturnă. Din punctul nostru de vedere, edificiul sportiv va fi gata până la finele lunii august", a declarat reprezentantul societăţii, Spiros Baltsavias.
Suma aproximativă necesară este de 50.000 de euro. Completarea finanţării de la UEFA va veni, cel mai probabil de la Federaţia Română de Fotbal.
Forul condus de Răzvan Burleanu a primit cu bucurie vestea finanţării UEFA. "FRF şi AJF Bihor agreează şi susţin acest proiect superb în beneficiul copiilor din zonă. Aveţi convingerea că şi forul fotbalistic românesc va veni în sprijinul realizării acestui proiect ambiţios, completând astfel suma finanţată de fundaţia UEFA", a precizat Radu Bitea, preşedintele AJF Bihor.
Şi Primăria Auşeu a reacţionat la aflarea veştii. "Categoric vom susţine, cu tot ce ne stă în putinţă, această iniţiativă. Dorim să construim, în preajma terenului, o zonă de agrement, în consonanţă cu peisajul sportiv al locaţiei, dar şi cu peisajul mirific de la Luncşoara", a declarat primarul comunei Auşeu, Mitică Florentin Lazăr, în vreme ce viceprimarul Ancuța Șchiop, profesoară de geografie totodată, a spus că "dintre toate proiectele noastre acesta este un vis împlinit”.
Terenul din Luncşoara este primul finanţat de UEFA în judeţ. Reprezentanţii fundaţiei forului continental au anunţat că vor veni la recepţia şi inaugurarea terenului destinat copiilor din şcoală şi tinerilor din zonă.
UEFA Foundation for Children este susţinută în acest demers şi de Real Madrid Foundaţion. "Toţi jucam fotbal pe stradă, cel puţin cei din generaţia mea. Ne-am jucat cu o pungă de cartofi, transformând-o mai mult sau mai puţin într-o formă de bilă cu o sfoară. Acest lucru rămâne acelaşi: să poţi juca fotbal în orice localitate. Ideea a fost să ne apropiem de aceşti copii şi să folosim fotbalul ca instrument educativ pentru a transmite valori", a spus, pentru site-ul fundaţiei UEFA, celebrul fost jucător al Realului Emilio Butragueño, actualmente director de relaţii instituţionale al CF Real Madrid.