În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.

Probleme, însă, mult mai frecvente se ivesc cu rezultatele la alcool. Dacă până acum câțiva ani Poliția nu lua nicio măsură dacă etilotestul arăta maximum 0,10 mg alcool în aerul expirat, deoarece în aceste situații e posibil să fie detectate parfumuri, apă de gură sau alte asemenea „substanțe”, de câțiva ani s-a pornit o veritabilă „vânătoare de vrăjitoare”.

Apărătorii neamului și ai siguranței rutiere înfig fără niciun discernământ „fiolele” în gura tuturor cetățenilor opriți absolut aleatoriu și sunt extaziați când descoperă alcoolemii de 0,02 sau 0,03 la mie. Mai mult, deși erau și sunt obligați să le aducă la cunoștință cetățenilor că au dreptul să solicite recoltarea de probe de sânge la medicina legală, fie nu o fac, fie le comunică că e mai bine să nu solicite această recoltare, pentru că „poate să iasă mai mult”, asta pentru a nu fi obligați să „iasă din dispozitiv” și să se deplaseze la medicina legală.

Cetățeanul trebuie să știe, însă, că are dreptul să solicite recoltarea de probe biologice când alcoolemia este sub 0,40 gr în aerul expirat, peste această valoare fapta fiind infracțiune și testarea e obligatorie.

Dacă solicită acest lucru și polițistul îi întocmește procesul-verbal fără să procedeze la conducerea cetățeanului la medicina legală, instanța de judecată va anula procesul-verbal întocmit cu nerespectarea dispozițiilor legale.

De asemenea, conform ultimelor modificări aduse legislației rutiere prin ultima ordonanță de urgență, dacă alcoolemia detectată de „fiolă” este sub 0,10 g la mie în aerul expirat, cetățeanul poate solicita o a doua testare, ce va fi efectuată în termen de 15-20 de minute după primul test, iar dacă și acesta este pozitiv, poate solicita recoltarea de probe biologice.

Săptămâna viitoare vom vedea cum s-au făcut aceste modificări și cum poliția va trebui să restituie permisul și bețivanilor prinși cu alcoolemii aproape de comă dacă testele de sânge nu vin în 72 de ore.

Că așa-i la noi, la români: statul îi execută pe cei mici și are clemență față de adevărații infractori...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!