Minute de circ total, marţi, la alegerea noii conduceri a Consiliului Judeţean. În condiţiile în care legea impune ca votul pentru alegerea preşedintelui şi vicepreşedinţilor CJ să fie secret, noua majoritate PSD-UDMR-ALDE a organizat încălcarea la scenă deschisă a prevederilor legale, stârnind protestele vehemente, dar zadarnice, ale liberalilor. Totul a degenerat într-o isterie generală, în momentul exercitării votului.

Procedură "la grămadă"

La funcţia de preşedinte al CJ, cum se ştia, au candidat reprezentantul UDMR, susţinut de cei 7 consilieri ai formaţiunii maghiare, de cei 9 ai PSD şi de ambii consilieri ai ALDE, dar şi reprezentantul PNL, Mircea Mălan, cu susţinerea celor 17 consilieri liberali. Acesta din urmă n-a avut, însă, nicio şansă, voturile fiind controlate de adversari.

Secretariatul CJ a pus la dispoziţia tuturor 35 de buletine de vot care trebuiau preluate de la prezidiu de către fiecare consilier în parte, pe bază de semnătură, şi mai ales individual, după care, tot fiecare individua trebuia să intre într-o cabină unde să voteze în secret, fără a fi văzut de nimeni, să împăturească buletinul de vot şi în final să-l depună într-o urnă.

Profitând că buletinele de vot le-au fost împărţite la masă prin dispoziţia preşedintelui de şedinţă, UDMR-istul Szabo Ştefan-Gheza, de către preşedintele Comisiei de validare, colegul său de partid Grim Andras şi de pesedista Ana Maria Tiron, cei 18 reprezentanţi ai noii majorităţi au votat practic la masă, aşa încât să-şi arate sufragiile colegilor şi şefilor.

Această "transparenţă" a stârnit protestul liberalilor, care au avertizat că legea impune secretul votului. "Doamna Stela Babău (n.r. – PSD) deja a votat, la masă", a denunţat Ionel Avrigeanu, în timp ce Mircea Mălan a avertizat preşedintele de şedinţă că "dacă daţi acum buletinele de vot, se votează acum şi se încalcă secretul votului", iar Dacian Foncea a cerut retragerea tuturor buletinelor şi reluarea procedurii de la început, în condiţii legale.

Busculadă, îmbrânceli, ţipete

În timp ce liberalii îi cereau preşedintelui de şedinţă o procedură de vot corectă, dar şi intervenţia prefectului, consilierii PSD, UDMR şi ALDE s-au îmbulzit pur şi simplu spre cabina de vot, oferind, alături de liberalul Dacian Foncea, un spectacol nemaiîntâlnit. Câte unul intra în cabină, unde mimau votarea, unii arătând voturile nu doar în prealabil, ci şi după, la ieşirea din cabină.

Surescitat, singurul liberal din comisia de validare, Dacian Foncea, a insistat degeaba că procedura nu era secretă, fiind ridiculizat de reprezentanţii noii puteri. În acest timp, ceilalţi doi membri ai Comisiei de validare, Grim Andras şi Ana Maria Tiron, ţineau strâns de urnă cu ambele mâini, ca nu cumva Foncea s-o "fure" şi, probabil, să dispară cu ea. Totul, într-un cor de vociferări şi acuze reciproce...

De altfel, după ce toţi cei 18 consilieri ai noii majorităţi au terminat de votat, liberalii au refuzat să facă acelaşi lucru.

"Nebunul" Foncea: "V-aţi prostituat"

Pentru că la un moment dat un reprezentant al alianţei PSD-UDMR-ALDE i-a spus că este "nebun", Foncea s-a răcorit pe Pasztor Sandor, spunând că nebun este acesta, pentru că şi-ar fi arătat votul.

Apoi le-a bătut obrazul colegilor de la putere: "Aţi trişat! Aţi vrut să câştigaţi preşedinţia Consiliului arătându-i votul domnului Mang! Este cel mai mare furt politic în Bihor după Revoluţie. Să vă fie ruşine! Domnilor, dacă o să lucrăm împreună patru ani, ştiu cu cine am de-a face. Este ruşinos ce faceţi! V-aţi prostituat din prima zi!", a spus Foncea, scandând ca pe stadion: "PNL! PNL! PNL!".

În cele din urmă, Pasztor Sandor a fost declarat câştigător, cu toate cele 18 voturi ale noii coaliţii, şi tot cu acest scor au obţinut mandatele de vicepreşedinţi PSD-istul Ioan Mang şi Traian Bodea de la ALDE.

Rămâne de văzut dacă liberalii vor contesta - şi cum anume - procedura de vot, şi dacă prefectul Claudiu Pop, prezent la întrunire şi dezgustat el însuşi de modul de desfăşurare, va lua vreo poziţie oficială.