Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Bihor, comisarul şef Dan Lazăr a declarat, vineri, că ţigările au fost găsite cu o zi înainte, în timpul unei acţiuni de combatere a traficului cu ţigări de contrabandă în zona de frontieră.

"În timpul controlului efectuat de poliţiştii de frontieră în trenul personal care circulă pe relaţia Oradea Budapesta, s-au găsit ascunse sub spătarul unei banchete, dintr-un vagon de călători, 380 pachete de ţigări de provenienţă ucraineană, marca Golden Gate Blue şi Raquel Slim", a explicat comisarul şef Dan Lazăr.

Potrivit sursei citate, ţigările urmau să fie valorificate pe piaţa neagră din Ungaria.

Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de circa 2000 RON, a fost confiscată de poliţiştii de frontieră.