Un orădean de 37 de ani, un bărbat de 36 de ani din comuna Ineu şi un altul de 54 de ani din Roşiori au fost puşi sub urmărire penală pentru evaziune fiscală şi deţinere ilegală a unor produse accizabile în afara unui antrepozit după ce poliţiştii au descoperit că au distribuit băuturi alcoolice contrafăcute şi ţigări de contrabandă în mai multe magazine şi baruri din Bihor.

"Cercetările au început după o acţiune desfăşurată pe raza judeţului Bihor, la care au participat poliţişti ai Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor, Poliţiei Municipiului Oradea, Serviciului de Intervenţie Rapidă, în colaborare cu Serviciul Judeţean de Informaţii şi Protecţie Internă Bihor şi Brigada de combatere a Criminalităţii organizate", a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Ioana Indrieş.

Echipajele mixte au efectuat 12 percheziţii la domiciliile celor trei suspecţi de unde au confiscat 4.126 pachete de ţigări (82.520 de ţigarete) în valoare de 33.008 lei şi 79 litri de alcool contrafăcut, în total valoarea capturii depăşind 40.000 lei.

"Totodată, poliţiştii au efectuat verificări la sediile şi punctele de lucru a 11 societăţi comerciale de pe raza judeţului Bihor, două dintre acestea oferind spre comercializare ţigarete marcate nelegal. Ca atare, administratorii firmelor au fost sancţionaţi cu 14.000 lei, iar mărfurile marcate nelegal au fost confiscate", a mai spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.